Manastirea de călugări din Srediștea Mică este un mic colț de rai, așa cum sunt toate așezămintele în care au ales sa trăiască întru slujirea Domnului cei care nu și-au găsit locul în lumea mireană. Calugarii de aici, trei la numar, au viața lor. Trăiesc în rugăciune. Și aici, ca în multe din curțile unor mănăstiri, se află o fântână care hrănește pelerinii cu apă sfințită.

Potrivit izvoarelor istorice, mănăstirea din Srediştea Mică a fost înființată în secolul XV, însă în 1777, în timpul reformelor bisericești pe care le-a întreprins împărăteasa Maria Terezia, a fost desființată.

Mănăstirea veche are o importanţă deosebită, deoarece localitatea Srediștea Mică a luat naştere, după toate cercetările, pe domeniul mănăstirii care, după părerea lui N. T. Velia, a avut o vechime de mai bine de 600 de ani. Mănăstirea se aminteşte şi în Catastiful din Ipek (1666), şi împreună cu ea, ieromonahul Gavril. În secolul XVIII mănăstirea era săracă, iar numărul călugărilor mic. În anul 1751 la mănăstire se găseau doi călugări şi egumenul Isaia, iar în sat trăiau zece familii de români, care aveau obligaţia să lucreze o zi în an pentru mănăstire. În 1774, mănăstirea a fost desfiinţată, domeniul ei fiind dat mănăstirii din Mesici. Ca dovadă a legăturilor acestui sat cu fosta mănăstire este denumirea de Pârneaora, folosită şi azi de populaţia din zonă.

Unul dintre cele mai valoroase documente scris în această mănăstire este scrisoarea egumenului Grigorie din anul 1698, una dintre cele mai vechi atestări ale scrisului în limba română pe teritoriul actualului Banat sârbesc. O atenție cuvenită trebuie acordată și altor izvoare scrise valoroase în această mănăstire, printre care documentul transcris de monahul Iosif (Pamfilie) de la mănăstirea din Srediștea Mică în perioada 1754-1757, intitulat Protocolul lui Iosif.

Construirea actualei mănăstiri cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril a început în anul 1995, la vreo 500 de metri de la locul unde se găsea vechea mănăstire.

Azi este mănăstire de bărbați, cu trei călugări. Di poate pare paradoxal, aceşti oameni, în singurătatea lor, se simt liniştiţi, şi recunoscători că pot împărtăşi viaţa lor cu Dumnezeu. Un număr considerabil de pelerini aleg să viziteze mănăstirea din Srediştea Mică tocmai pentru a culege poveţe de folos de la călugări, dar și pentru o reculegere sufletească.

Adriana PETROI

Articol publicat în numărul 21 din 23 mai 2020