Luni, 25 noiembrie 2019, în sala de sport a ȘG ,,George Coșbuc” din Torac, a avut loc cea de-a 19-a manifestare sportivă tradițonală „Pășesc cu îndrăzneală – fără vicii” , care este manifestarea finală a acțiunii Asociației Sportive din Comuna Jitiște ,,Lupta împotriva bolilor de dependență”.

Acțiunea se desfășoară în toate școlile generale, încadreazã elevi de clasele a șaptea și a opta și include prelegeri educaționale profesionale despre nocivitatea drogurilor, a alcoolului și a țigărilor. În cadrul acestei acțiuni, elevii efectuează și o anchetă anonimă și, pe baza rezultatelor obținute se  realizează Planul și Programul de muncă al Asociației Sportive pentru anul viitor.

Evenimentul sportiv din acest an a reunit aproximativ o sută de elevi-concurenți, directori ai școlilor generale, profesori de educație fizică, persoane publice distinse, care în felul lor au susținut acest eveniment sportiv.

La începutul competiției, Smiljka Jakšić, secretarul general al Asociației Sportive a Comunei Jitiște, i-a salutat pe toți cei prezenți, apoi s-a adresat Norica Rașa, directoarea Școlii Generale „George Coșbuc” din Torac, și dr. Hajnalka Capo Cikos. Cei mai tineri participanți de la Grădinița din Torac au contribuit, de asemenea, la lupta împotriva dependenței, realizând o coregrafie frumoasă.

În competiție au participat elevii din clasele V-VIII din toate scolile generale din comuna Jitiște, iar Norica Rașa le-a acordat medalii și diplome celor cu succesele mai mari. Elevii din Torac au cucerit cinci medalii, Dalibor Poznić și Marko Jovanov locul I, Anđela Petrović locul II, Matei Paunescu și David Dan locul III.

F. RAȘA

Articolul îl puteți citi integral în numărul 49 din 7 decembrie 2019