Sâmbăta trecută s-a marcat jubileul de 75 de ani de la eliberarea Belgradului de sub ocupația fascistă în cel de-al Doilea Război Mondial. Cu această ocazie a avut loc o paradă militară la care au participat 2 400 de apartenenți ai Ministerului de Interne și ai Armatei, mai mult de 100 de autovehicule militare și de luptă și peste 25 de aeronave. Acest moment solemn a fost onorat de prezența prim-ministrului Rusiei, Dmitry Medvedev.
În urma întâlnirilor protocolare cu omologul sârb, Ana Brnabić și cu președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, Medvedev a participat la festivitatea cu prilejul marcării a 75 de ani de la eliberarea Capitalei în cel de-Al Doilea Război Mondial. Festivitatea a avut loc la Centrul ,,Sava”.
Priștina şi-a retras cererea de admitere la Interpol
La ședința cea de–a 88-a Adunare Generală Interpol de la Santiago Priștina și-a retras cererea de admiterea în această instituție.
Acest moment important este văzut de ministrul de Interne, Nebojša Stefanović drept o victorie pentru Serbia: „Datorită celui mai mare număr de state membre ale Adunării Generale Interpol, care au decis să nu sprijine aderarea instituțiilor din Priștina, cererea Priștinei de a face parte din Interpol a fost retrasă înainte de sesiunea Adunării Generale”.

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul”Libertatea” din 26 octombrie 2019Marcarea a 75 de ani de la eliberarea Belgradului