Muzica, o punte  între culturi și oameni

La sfârșitul lui septembrie și începutul lui octombrie Daniel Lazăr și  colegul său Almir Mešković  vor aduce în acest spațiu lumina norvegiană îmbinată cu iz balcanic și integrate în  stilul muzical ,,world music”.

Este vorba de un stil modern în care se îmbină diferite genuri de muzică și muzica etno. Prin aranjamentele moderne cei doi au dorit să dea un nou spirit melodiilor vechi. Și-au propus ca în felul acesta muzica autentică din Balcani să o apropie occidentalilor fiindcă, după cum apreciază Daniel Lazăr, acest gen de muzică în forma lui autentică  știe să fie prea greu de ascultat.

Pentru iubitorii de muzică revenirea lui Daniel pe scena culturală a Serbiei este și ocazia să afle  detalii despre  albumul realizat împreună cu colegul său Almir,  originar din Bosnia. Publicul îi poate asculta și admira pe cei doi muzicieni  la câteva concerte:  pe 26 septembrie în sala Liceului din Kragujevac (ora 20), pe 28 septembrie la Centrul Cultural din Panciova în cadrul Festivalului ,,Ethno.com” (ora 21), pe 2 octombrie la Festivalul ,,Todo Mundo” (Centrul Cultural Studențesc – SKC din Belgrad, ora 20) și pe 3 octombrie la Novi Sad (Kulturna stanica Eđšeg între orele 20 și 21).

Daniel Lazăr spune că toate melodiile de pe album sunt populare,  dar  aranjate în stil clasic și jazz.

Valentin MIC

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 28 septembrie 2019.