Primarul localității Iancaid, Marinel Puzdrea, a făcut retrospectiva anului 2019 și a prezentat toate realizările înregistrate, alături de colegii din Consiliul Local în anul care tocmai s-a încheiat, în satul situat între patru ape. Alesul local trebuie să prezinte un raport de activitate la sfârșitul unui an. Președintele Consiliului Comunității Locale consideră că este necesar ca oamenii din Iancaid să cunoască activitățile desfășurate în anul care a trecut și stadiul în care se află proiectele actuale, unele dintre ele fiind în fazã de planificare.

De la întreținerea infrastructurii locale, iluminatul stradal, obiectivele din localitate, căminul cultural şi până la organizarea de spectacole pentru locuitori – sunt doar câteva din proiectele realizate în acest sat din Banatul Central.

Câteva proiecte s-au concretizat pe parcursul anul 2019, iar unele obiective vor prinde viață în anul curent.

Pentru a se trăi mai bine în Iancaid, este nevoie ca această localitate să aibă toate străzile asfaltate, iar unica stradă încă neasfaltată să fie terminată  în anul 2020, a explicat primarul Puzdrea. Cu toate acestea, el spune că, după aproape câțiva ani de muncă, speră ca în acest an să aibă loc cel mai probabil asfaltarea unicei străzi din localitate, aceasta fiind una dintre principalele cerințe ale cetățenilor, deoarece pentru conducerea satului toți iancaizenii sunt egali și merită condiții decente de viață.

Planurile noastre au fost modeste, pentru că nu avem surse proprii de finanțare, iar realizările pe măsura acestora, astfel că în urma noastră vor rămâne câteva obiective reabilitate, investiții, manifestări și un dialog direct cu cetățenii privind necesitățile lor. La început de an, cu ajutorul Municipalității și al Întreprinderi Edilitare ,,Vodovod i Kanalizacija” a fost introdusă apă la cimitirul din localitate. Cu ajutorul cetățenilor, care s-au atașat benevol acțiunii, a fost construit și un zid în stil rustic și s-a montat un robinet, fiind înlocuită ,,arteza” deja existentă.

Dan MATA

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea” din 18 ianuarie 2020