Mărioara Stojanović

,,Casa de nisip” este ,,un roman foarte rar în literatura din Voivodina”, ce ,,încheie un ciclu de romane captivante care pune problemele eroilor în contextul situației sociale în Voivodina la sfârșitul secolului  XX”- iată doar unul dintre motivele pentru care romanul ,,Casa de nisip” al Mărioarei Stojanović a fost recompensat cu premiul ,,Cartea anilor editoriali 2017-2018“, conferit de Editura ,,Libertatea“. Cu autoarea am discutat despre premii, romanul premiat și celelalte cărți ale domniei sale, scris…

Cum trăiți Premiul ,,Cartea anului”, raportat la faptul că pentru romanul ,,Veronica” în urmă cu zece ani ați primit Premiul Special?

Premiul ,,Cartea anului” pentru anii 2017-2018 înseamnă foarte mult pentru mine din mai multe motive. Amintesc doar unele dintre acestea. Anume, o carte, odată publicată, se „distanţează” de scriitor, continuându-şi viaţa sa independentă asupra căreia el nu mai are nicio influenţă. Se poate doar bucura din umbră în cazul în care cartea găseşte calea spre inimile cititorilor. Premiul, cum este ,,Cartea anului”, aruncă raze de lumină pozitivă asupra cărţii publicate, îi asigură un ecou mai răsunător în rândurile cititorilor, prelugindu-i în acest mod viaţa.

De asemenea, recunoştinţa scoate în evidenţă şi creaţia ca întreg a scriitorului. Mereu întrebându-mă dacă este suficient de bine ceea ce fac, Premiul ,,Cartea anului” vine ca o confirmare că sunt pe calea cea bună, astfel că îl consider drept recunoştinţă şi pentru triologia pe care am publicat-o în prealabil.

Cu ocazia decernării Premiului ,,Cartea anului”, la „Libertatea”, în sala cu portrete care trezesc, de fiecare dată, amintiri puternice, au fost de faţă mulţi colegi de-ai mei, oameni care mă cunosc cel mai bine. Cea mai mare recunoştinţă şi sprijin, sper că nu mă-nşel, mi-au fost expresiile de aprobare şi de bucurie de pe feţele lor pentru că premiul mi-a fost acordat tocmai mie. Le sunt recunoscătoare pentru o astfel de ţinută.

Premiul Special pentru romanul „Veronica” ce mi-a fost acordat în urmă cu zece ani pentru mine a fost pe cât de neclar şi de nelegitim, pe atât de ofensator. Până în momentul de faţă nu am avut ocazia să vorbesc despre aceasta. ,,Cartea anului” este unicul premiul legitim al Editurii „Libertatea” şi nu unul fără precendent inventat de juriul de atunci cu explicaţii care ţin de o altă temă. Eu am evitat categoric să primesc acest premiu ştirbit. Cea mai fericită eram dacă romanul „Veronica” nu ar fi fost scos în evidenţă în niciun fel din restul producţiei editoriale. Cele mai alese cuvinte de laudă despre roman, rostite la festivitatea prilejuită de „Un an editorial într-o singură zi 2008” de către distinsa noastră poetă Mărioara Baba Voinovici (de asemenea membu al juriului) care, din păcate, nu mai este în stare să le repete, le-am înţeles ca un fel de superlative de uz intern. Lucrurile se întâmplă aşa cum se întâmplă, dar rămâne amintirea. M-am ales şi cu un tablou minunat al pictorului şi prietenului meu Ionel Popovici, parte componentă a Premiului ,,Cartea anului~, pe care, în schimb, l-am primit cu mare drag.

Care este sorgintea romanului ,,Casa de nisip”?

Stimulenţii din viaţa reală dau formă ficţiunii. Banatul cu neliniştea lanurilor de grâu, cu zăpezile sale de cândva, cu orizonturi care fac ca toleranţa să intre în codul genetic al oamenilor îmi este o sursă de inspiraţie inepuizabilă. Sunt mereu preocupată de destinele oamenilor, aspiraţiile şi temerile, bucuriile şi tristeţile, speranţele şi dezamăgirile lor, de dragostea şi ura pe care o poartă în suflet, de iertare şi răzbunare…

Tot timpul cât am scris romanul mi-au apărut în cuget nenumărate întâmplări şi feţe ale oamenilor cu care, prin forţa împrejurărilor, dat fiindcă am fost angajaţi la aceeaşi firmă, am trăit împreună ani în şir, dar şi ale oamenilor cu care am ajuns în contact pe plan mai larg. O astfel de sorginte te face să te simţi în apele tale, să te ridici la suprafaţă şi să creezi personaje adunative care fac ca povestea să te surprindă prin întorsăturile sale. Pe aripile amintirilor, ai infinita plăcere de a intra în dedesubtul unor întâmplări ieşite din comun, de a crea imagini de neuitat.

Interviul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 16 noiembrie 2019.

  Marina ANCAIȚAN