Euroboard

Sebastian Kurz: Migrațiile, prioritarea Austriei în timpul președinției în UE

Sebastian Kurz: Migrațiile, prioritarea Austriei în timpul președinției în UE
În condițiile în care Europa este divizată cu privire la problema refugiațiilor, Viena își propune să apropie atitudinile, a anunțat cancelarul austriac Sebastian Kurz.

 

Sebastian Kurz

La 1 iulie Austria va prelua de la Bulgaria președinția semestrială rotativă a Uniunii Europene. Viena oficială vrea să profite de această ocazie pentru a transpune accentul dinspre relocarea refugiaților în statele membre asupra reținerii valurilor de refugiaților în afara granițelor blocului comunitar, a anunțat cancelarul austriac Sebastian Kurz. Alte priorități vor fi dezvoltarea competitivității europene și aderarea la Uniunea Europeană a Balcanilor de Vest, în special a Serbiei și Muntenegrului.

Sebastian Kurz se află la guvernare în coaliție cu Partidul Libertății (anti-imigrație). În consecință, Austria este singura țară din Europa de Vest în al cărei guvern a intrat un partid de extremă dreaptă, după alegerile din anul 2017, când subiectul principal a fost criza refugiaților din Europa. Continentul european este divizat în ceea ce privește migrațiile, iar statele UE din estul continentului, între care Polonia și Ungaria, refuză să accepte refugiați după sistemul bazat pe cotele de relocare. Kurz, cancelar cu atitudine dură în chestiunea migrațiilor, a promis să apropie cele două părți, potrivit Euractive Serbia.

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatae” din 24 martie 2018.