Singurul muzeu din România dedicat presei românești
     Jimbolia – oraşul din România, din judeţul Timiş, cu aproximativ 10 000 de locuitori – are 6 muzee şi case memoriale! Printre acestea se enumeră singurul muzeu al presei din ţară, Muzeul ,,Sever Bocu”.

Ce putem vedea în interiorul muzeului

     Un internat al fostului liceu industrial a fost amenajat şi de 12 ani îşi primeşte vizitatorii. Cum intrăm în muzeul presei putem să vedem maşinăriile care se foloseau la tipărirea ziarelor, precum şi un aparat vechi de fotografiat. Pe pereţii primei încăperi putem vedea diferite publicaţii sau afişe ale unor evenimente din trecut.

Un loc pentru dezvoltarea culturii generale

     Încă de la deschiderea sa, muzeul a fost gândit ca un spaţiu viu, un punct de documentare pentru elevi, studenţi, cercetători etc., un loc în care se organizează expoziţii tematice, sesiuni de comunicări, simpozioane, lansări de carte, tabere de jurnalism. Muzeul Presei ,,Sever Bocu” este mediul ideal pentru dezvoltarea culturii generale, un loc în care se organizează diverse evenimente şi totodată un spaţiu viu destinat relaxării.

Colecțiile valoroase ale muzeului

     Colecţia muzeului cuprinde publicaţii apărute de-a lungul timpului, începând cu prima jumătate a secolului XIX, pe teritoriul României şi în diasporă (Basarabia, nordul Bucovinei, Cadrilater, Banatul Sârbesc, Ungaria, Viena, Paris etc.), în limbile română, germană, maghiară, sârbă, franceză, engleză, bulgară, rusă, ucraineană, croată, italiană, turcă, ebraică etc., din diferite domenii (literatură, istorie, medicină, industrie, sport, modă etc.). Muzeul deține cele mai vechi publicaţii de pe actualul teritoriu al României.

Colecţia muzeului se îmbogăţeşte în permanenţă atât prin achiziţii (din anticariate, din librării sau primul număr al noilor periodice), cât şi din abonamente plătite sau gratuite, oferite de publicaţii culturale din ţară (Bucureşti, Satu Mare, Piteşti). Cea mai importantă donaţie primită de muzeul presei, care a îmbogăţit substanţial colecţia, a fost oferită de Biblioteca Astra din Sibiu, aceasta cuprinzând publicaţii începând din secolul XIX până la zi.

Tipul muzeului nu este unic în Europa. Mai există unul pe aceeaşi temă în Germania şi unul în Portugalia. Muzeul Presei Româneşti „Sever Bocu” are succes, fiind vizitat anual de peste 900 de persoane din ţară şi din străinătate. Muzeul poate fi vizitat de luni până vineri, între orele 8.00-16.00, dar şi în afara programului, cu programare prealabilă pe pagina de facebook a muzeului, direct printr-un mesaj sau la telefonul anunţat acolo.

Surse: Discover Timiș, Facebook, Radio România Internațional

Florin RAȘA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 27 iunie 2020 al săptămânalului ,,Libertatea”