Profunde vibraţii sufleteşti, pe margine de timp

                       Lavinia Drăghici (Pitic)             

La împlinirea celor şase săptămâni de la plecarea în lumea umbrelor, la o vârstă fragedă de doar 37 de ani, a celei care a fost Lavinia Drăghici (Pitic) – o voce sonoră, plină de armonie şi muzicalitate, plină de parfumuri elevate, de diafanitate şi spiritualitate; toate  la cel mai înalt nivel valoric, şi chiar tocmai în preajma desfăşurării Festivalului de Muzică uşoară “Tinereţea cântă” Uzdin 2019, a cărei soliste şi deţinătoare a multor premii a fost Lavinia; o face să rămână o pecete specifică, o matrice unică precum un izvor nesecat şi fermecat în viaţa muzicală a românilor de pe meleagurile noastre. În urma ei  va rămâne un gol imens, nerecuperabil; dar pentru că e bine să  nu uităm – regăsindu-ne pe noi, Lavinia trebuie şi îşi va  găsi locul de cinste în cetatea sufletelor celor care au iubit-o, o iubesc şi îi iubesc cântecele rămase bijuterii muzicale în fonoteca Radio-Televiziunii Voivodina.

Viaţa Laviniei era o viaţă bogată în dezvăluiri interioare, în mărturisiri lirice inspirate şi sensibile ca şi inima ei deschisă spre oameni. Numai ea ştia să armonizeze în felul ei de interpretare, sentimental cu imagine poetică, transferând existenţa în expresie emoţională. Astfel cântecele: ,,Rămâi, nu pleca” (1998), ,,Un gând” (1999), ,,Nopţile cu lună plină” (2000), ,,La peronul zero” (2001), “Noi nu ne mai iubim” (2001) etc. vor face ca drumul ei în lumea muzicii, a specificului interpretării  să devină nemuritor, să rămână veşnicie. Marcată de o sfială lăuntrică, în cântecul ”Rămâi, nu pleca”, parcă dorea să spună iubirii faţă de viaţă, acest simplu mesaj: rămâi, nu pleca Viaţă! Avea nevoie nemărginită să-şi iubească fiul, soţul, părinţii, fratele, bunica şi muzica. Avea nevoie să rămână alături de cei dragi, în spiritul iubirii pline de semnificaţii; avea nevoie să lupte pentru visele de iubire care din păcate uneori se destramă prin revenire la realitate. Un gând, precum că încrederea în forţa iubirii înfrânge timpul, precum că există mereu o speranţă pentru realizări în viitor; în cazul Laviniei a fost o mare amăgire, ea intrând în acea mişcare cosmică unde doar muzica trăieşte.

Nopţile cu lună plină o vor ocroti-o în ceruri, acolo unde era chemată de EL cel care avea nevoie de Lavinia,  suflet nobil cu sensibilităţi, cu nostalgii, melanconii, doruri, tristeţi şi singurătăţile ei în timpul luptei cu boala crâncenă şi nemiloasă a epocii care a răpit-o dintre cei dragi –  şi care niciodată  nu ţine cont de vârstă, credinţă, profesie… Astfel, precum ,,Arta este un nectar adunat pe aripi de suferinţă şi trudă” şi  cântecele Laviniei vor rămâne ,,artă” pentru tinerii-următorii interpreţi de muzică uşoară. Când va bate la poarta necunoscutului la Peronul zero,  fiind în căutarea adevărului inaccesibil, va sfinţi locul natal şi de vieţuire, iar noi, cei care am cunoscut-o şi iubit-o în felul nostru, o vom păstra-o în veşnică amintire.

Doar amintire este darul de-a pururi viu, care ne permite să păstrăm identitatea şi verticalitatea, întemeindu-ne fiinţa şi cugetul aceluia care a plecat dintre noi. Prin amintire, Lavinia Drăghici (Pitic) va rămâne alături de noi toţi cei care am avut fericirea să o cunoaştem, trăim, cântăm împreună.

Fie-i ţărâna uşoară, memoria binecuvântată şi somnul lin. D-zeu să o odihnească în pace, să o vegheze aşa cum doar El ştie, iar numele Laviniei să rămână veşnic un mesaj de expresivitate într-o operă singulară.

 

 Aurora ROTARIU- PLANIANIN