Iarnă aspră, zăpadă, din coșuri iese fum dens de coceni arşi.

Încă nu s-a făcut zi, iar căpătâiul umplut cu paie încă este moale și cald… visez trează. Visez Crăciunul de anul trecut și aștept să miroase în cameră a prăjituri, a ciorbă de fasole de post și varză acră, dar şi câteva cadouri dulci pe care le voi merita după colindat… Și cântând încet, repet troparul „Nașterea Ta”… Știu, căci nu am uitat! Poate că voi fi și primul oaspete de Crăciun în casa cuiva…

O privesc pe bunica cum împletește cu mândrie colacul cel mare de Crăciun. Ea îmi arată cum se înfășoară colacul cu răsucituri de aluat, cum se introduc trandafirii și nucile și răspunde la toate întrebările mele care încep cu de ce?”, dar niciodată nu se întâmplă să-mi răspundă începând cu „pentru că”.

Pe aragaz, fierbe fasolea și deja se simte mirosul legumelor din oala care a dat în clocot, şi mai miroase a varza acră, care fierbe încet, împreună cu o mână de orez și o frunză de dafin.

Și eu sunt de folos… Din pod aduc traista de cânepă cu prune uscate pe care le voi scufunda, una câte una, în apă rece și apoi le voi fierbe puțin.

Curăţ și vreo zece nuci şi apoi torn miere peste ele (pe care am cumpărat-o ieri de la nenea Hanzi Snur…).

Toate acestea se vor afla pe masa din Ajunul Crăciunului.

Frământ colacul, cânt troparul și mă gândesc, de fapt îmi doresc ca măcar o parte din acele amintiri să-şi afle loc în camerele noastre și pe mesele din Ajunul Crăciunului.

Și, mulțumim lui Dumnezeu, până acum ne-a menținut și credința:

Nașterea ta

Hristoase, Dumnezeul nostru…”

Articolul integral îl puteți citi în numărul 52-01 din 28 decembrie 2019 – 4 ianuarie 2020