Nicu Ciobanu
Minoritatea va deveni atât de irelevantă încât nu va mai fi amintită nicăieri – afirmă, între altele, Nicu Ciobanu, la apariția cărții ,,Eleganta risipire”.

Cine este minoritarul în mileniul III?

Poate fi totul şi nimic! Este ca şi cireşul, ca şi păpădia sau ceaţa în orele dimineţii. Este noţiune! În contextul real, etnicul minoritar este altceva decât ce este majoritatea etnică şi, din moment ce este altceva, el poate fi o virgulă jenantă în context social, un balast peiorativ în context politic, poate fi un rău necesar, poate fi un element incompatibil în statele în care majoritatea etnică încă mai este în căutarea identităţii, încă își reface istoria, sau chiar o piaptănă într-un proces continuu de articulare a acesteia – aceeaşi identitate pe care şi-o caută şi minoritarul, numai că minoritarul rămâne într-o continuă căutare de sine, este proprietarul unei tendinţe durabile de a se confirma tocmai în faţa majorităţii.

Este o frustrare această permanentă goană de autoconfirmare şi dovedire a loialităţii faţă de statul în care trăieşte, loialitate mereu păstrată în stare de alertă. În esenţă, totul devine o risipă de energie, de timp, de sine şi care, în final, se rezumă la o autocenzurare.

Minoritarul, chiar dacă este cetăţeanul unei ţări, poate trăi senzaţia că el, minoritarul, nu are ţară mai cu seamă acolo unde elementul național al poporului majoritar, mereu potențat, este predominant. Aceasta pentru că a fi minoritate în statul care este „acaparat” de poporul majoritar drept proprietate, cu drepturi exclusive asupra lui, înseamnă să fii tratat ca o problemă, povară, anomalie, ameninţare, un intrus.

Majoritarii, din lipsă de raţiune politică, nu concep că acel stat este deopotrivă al tuturora, că nimeni altul decât contextul istoric nu a generat o asemenea stare de lucruri. Memoria minoritarului cunoaşte multe fapte de violenţă, discriminare, subapreciere, umilinţă şi ignoranţă. Datorită unor asemenea momente, minoritarul în însăşi noţiunea de minoritate descoperă, tot mai mult, semnificaţia valorică negativă.

A fi minoritar deseori a însemnat a fi mai puţin valoros şi mai puţin important, valorile minoritarului sunt mai puţin compatibile cu valorile majoritarilor. Astfel prezentându-se posibila ipostază a minoritarului, el poate trăi destinul celui care nu are patrie, are doar conştinţa de sine că este ceva, adică este altceva decât ceilalţi, este diferit precum o anomalie socială, se lasă uşor manipulat de contextele politice, sociale, culturale etc.

Minoritarul și căutarea sunt două concepte pe care le asociați mereu. Se va regăsi el vreodată?

Cu siguranță că se va regăsi, însă nu știu dacă va mai fi el sau altul. O incursiune fugară în punctele esențiale care îi determină identitatea ne va demonstra că el se înfăţişează precum în faţa unor oglinzi aburite în care nu-şi poate regăsi propriul chip.

Tendinţele de închistare în limitele unui cadru naţional, de potenţare mai accentuată a specificului naţional şi de respingere a interferenţelor, toate generate de orgoliul apartenenţei naţionale, vor duce la stări nocive de organizare culturală, politică, socială a etnicului minoritar şi care pot fi doar retrograde. Ele, evident, nu mai sunt compatibile cu tendinţele de integrare. Astfel apar numeroase divergenţe care, în lipsa unui dialog, nu doar în relaţiile interetnice, ci şi în cadrul aceleaşi etnii dacă nu se soluţionează la timp, vor duce la coşmaruri ce pot atinge proporţii de neimaginat.

Integrarea minoritarului în societate, pentru a concura şi contribui la valorile comunităţii, este mai mult decât necesară. Altfel, minoritarul se va confrunta cu riscul ignorării. Minoritatea va deveni atât de irelevantă încât nu va mai fi amintită nicăieri. Însă, condiţia de integrare şi de participare la un circuit al valorilor constă în necesitatea ca minoritarul să fie competitiv în raport cu alţii. Mă-ntreb însă dacă minoritarul este capabil să facă faţă la o asemenea competiţie din vreme ce majoritatea compartimentelor prin care o etnie îşi manifestă spiritualitatea şi nu numai spiritualitatea, la capitolul valoric, nu se bucură de realizări onorabile. O asemenea stare a faptelor duce inevitabil la o retrogradare, la o umilinţă spirituală. Asta e și realitatea minoritarului român. Oarecum, în mare parte, pentru starea generală a minorităţii etnice în primul rând responsabilitatea o are minoritatea însăşi.

Răspunsul la întrebarea dvs, sincer, direct și deschis, nu ne va onora, dimpotrivă. Minoritarul care de-atâta gâlceavă cu sine însuşi şi de-atâta somnolenţă uită că, din când în când, mai trebuie să se şi maturizeze şi să-şi asume responsabilitatea asupra propriului destin. Minoritarul este ușor marginalizat și ușor de manipulat. Asta o vedem mai cu seamă la minoritarul român.

Marina ANCAIȚAN

Interviul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 30 martie 2019.