Lumea și noi

Nu există, maică, așa ceva!…

Nu există, maică, așa ceva!…

 

Aflu, cu stupoare, povestea unei doctorițe dintr-un mare spital bucureștean. Plecată la țară, într-o comună din Prahova, la înmormântarea bunicii, femeia s-a întors înfuriată, dar și speriată de inconștiența oamenilor. Nimeni, din numeroasa asistență la serviciul funebru, nici măcar preotul, nu purta mască. „Vă puneți în pericol, și pe voi, și pe mine, pe toată lumea. Putem să luăm virusul ăla nenorocit”, a încercat ea să protesteze. I-a răspuns o bătrână, cu o voce la fel de convinsă ca și credința ei în viața de apoi: „Covid? Nu există, maică, așa ceva!..”.
Cam asta e situația în România acestor zile. În timp ce spectacolul trist al mahalalei politice continuă neabătut, ațâțat de o presă aservită, cu foarte rare excepții, unor puteri primitive în setea lor de putere prin manipulare, oamenii simpli par simple fire de iarbă în bătaia vântului, o masă plină de foșnete neputincioase, mișcată după bunul plac al unor mâini nevăzute. Realitățile românești au trecut de mult pragul absurdului, al nefirescului. Se face exces de substantive, de adjective, de invective. Autoritățile, depășite de situație, recurg la jumătăți de măsuri. Faimosul, de-acum, doctor, secretar de stat și factotum Raed Arafat declară că a pierdut lupta cu Covid-ul. Obsesia puterii e să organizeze alegeri, a fantomei numite opoziție să le amâne. Nimeni nu realizează, cu luciditate, că oricare ar fi momentul, de Moș Nicolae sau de Paști, pericolul de contaminare virală prin înghesuirea la urne, în lipsa conștientizării lui, e egal. Nimeni nu ne poate spune acum când și cum se va termina ori, măcar, dacă va da înapoi pandemia. Politica, pe care Otto von Bismarck o definea ca artă a posibilului, a devenit în România o artă a derizoriului, o commedia dell’arte a nimicniciei, cu actori succedați alternativ, după fiecare alegeri, în aceleași roluri serbede. Cu observația că în timp ce arta italiană a secolului al XVI-lea a continuat să amuze generații de-a rândul, pe scena centrală a Bucureștiului și până în ultimul cotlon neasfaltat al patriei, a noastră e de o tristețe sfâșietoare. Se înghit pe nerăsuflate șabloanele servite de păpușarii apusului, se dramatizează situații altfel rizibile și se irosesc în haz ocaziile de a reflecta profund la destinele oamenilor și al țării. Aș putea insista cu argumente evidente, clare, dar sunt prea multe pentru a fi înșirate cuprinzător aici. E suficient să ai răbdarea de a urmări știrile oferite de posturile de televiziune și te scufunzi repede în nedumeriri adânci. Asta ca să nu mai amintim de tonul dramatic, mereu sumbru al materialelor, senzația de catastrofă pe care ți-o creează ceea ce vezi și auzi, concluzia că suntem o țară în cădere liberă, un stat decerebrat. Pe alocuri se imită din greu CNN-ul, faimosul post american devenit o mașinărie anti-Trump, o voce sordidă prin părtinirea cu care turuie neîncetat împotriva unui singur om, încă președinte al SUA. Salvarea vine de la posturile spaniol sau francez, ba chiar cel german sau… chinez, instituții media ancorate într-un limbaj simplu, în normalitate.
Salvarea vine din Franța, ori Germania… Citesc articolul lui Adrian Severin*, rămas un analist redutabil, tocmai publicat în Cotidianul. Un nou text radiografiind România, despre care fostul înalt demnitar spune, cu referire tocmai la marile puteri europene, că „se dorește fragmentarea ei, ca ultim pas către dorita sa destatalizare și dizolvare într-o ordine post-națională (regională sau globală)”. Cum?! Adică epidemia conspiraționistă ce ni se servește cotidian ca o mămăligă bulbucindă, înecată de idei despre servicii de informații, evoluții interne ghidonate ocult și lipsă de reacție la agresiuni externe evidente, formând imaginea nostră de servi ai neo-feudalilor occidentali ai noii ordinii mondiale, boala asta a scenaritei apocaliptice, e justificată de realitate? Severin merge până la a crede că mult trâmbițatul proiect SUA, de realizare a unei „Via Carpathia”, linie de infrastructură ce ar urma să unească țărmul Mării Baltice de Mediterană și Bosfor, ar conduce, în ultimă instanță, la „secesiunea Banatului”!
„… secesionismul bănățean, avut în vedere încă în 1990 și provizoriu abandonat spre a da întâietate dezmembrării federației iugoslave, apare a fi soluția ideală” în sprijinul proiectelor unei Germanii decise să controleze Europa cu o mână de fier, să ridice piedici Statelor Unite pe unde poate, de conivență cu Rusia, într-o antantă de coșmar pentru Washington, crede fostul ministru de externe al României, un cunoscător din interior al resorturilor europene. În actualele condiții, cu o populație deraiată serios de pe șinele educației și stabilității economice care i-ar permite să judece limpede situația ei și a țării, mi-e teamă că, după ce am asistat la coșmarul sângeros al dispariției Iugoslaviei, începe să devină posibil ca într-o zi, într-un sat vestic al țării, vreo bătrână uitată de vreme să îmi spună: „România?! Nu mai există, maică, așa ceva…”.

Lucian RISTEA

*https://www.cotidianul.ro/descifrand-semnificatia-geopolitica-a-coridoarelor-de-transport/

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul ,,Libertatea” nr. 43 din 24 octombrie 2020