Tot mai mulţi cetăţeni ai Serbiei se decid sp petreacă în țară o parte din vacanță. Aceștia, în mare parte pensionari, preferă stațiunile montane și satele etno. Pentru anul acesta s-au prevăzut cca 80.000 de călătorii pe bază de vouchere.
Serbia devine o destinaţie din ce în ce mai atractivă pentru turiştii străini şi cei din ţară, care își petrec o bună parte din concediu în Serbia. Conform datelor oficiale, de când s-au introdus măsurile de concediu subvenţionat prin distribuirea „voucherelor“, numărul de turişti autohtoni s-a majorat cu peste 20 la sută. Anul acesta statul a alocat mijloace pentru 80.000 de vouchere. În caz că va fi interes mai mare, la Ministerul Comerţului şi Turismului au spus că ulterior se vor suplimenta fondurile. 

Image

Cei mai intersanți de vouchere sunt pensionarii, în proporție de peste 60 procente. Urmează angajaţii (cca 30 procente), șomerii şi alte categorii ale populaţiei care au drept la aceste stimulente. Printre cele mai căutate destinaţii se numele stațiunile balnerare băile Prolom şi Lukovska, Zlatibor, Sokobanja, Divčibare, Vrnjačka Banja, Stara planina şi Kopaonik.
Orice sistem similar şi subvenţie sunt bine-venite. Am ajuns în faza când putem eficientiza măsurile – a spus Aleksandar Seničić, directorul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor Turistice. – Vouchere sunt un succes extraordinar. Acest lucru a influenţat asupra dezvoltării sectorului particular, a obiectivlor turistice mici şi a gospodăriilor etno. Cu siguranţă că şi hotelierii au mai mult de lucru. În acest moment cel mai important lucru este să lărgim cercul oamenilor care ar putea beneficia de subvenţii.

Tiberiu LĂPĂDAT

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr. 11 din 17 martie 2018