Nunta și pețitul la românii din Banatul sârbesc

 Tradițiile și obiceiurile de nuntă au fost și vor fi nelipsite. Cele mai multe obiceiuri de nuntă la români s-au moștenit din generație în generație. Pe vremuri cele mai frumoase nunți ale românilor se făceau, cu siguranță, la sate. Acolo, chiar și în vremurile noastre, tradițiile și obiceiurile se întrec în importanță, iar ulițele satelor răsună a veselie și voie bună. Atmosfera este una autentică prin joc, cântec, chiuituri, dar și nelipsitele practici tradiționale.

La românii din Banatul sârbesc un vechi obicei de nuntă era pețitul

Pețitul, foarte prezent în tradiția populară românească din Banat, este o formalitate prin care cele două familii se cunosc mai bine și, de ce nu, ocazie de a organiza o  petrecere,  de a menține vie tradiția românească. Intenția de a peți era dinainte anunțată de către familia tânărului pentru ca la casa fetei să se poată pregăti cele necesare, iar oaspeții să fie întâmpinați așa cum se cuvine.

,,Părinţii feciorului merg la părinţii fetei, ca să căpărască (căpara-arvună) fata. Aceasta se face prin o anumită sumă de bani, de comun 5 florini, care rămân la părinţii fetei. Hotărăsc apoi ziua tocmei şi hainele ce au socrii să cumpere fetei. (Un buzdic, (pieptar), o mintie, o păreche de păpuci, o cârpă mare de mătase şi un dulap). Părinţii fetei cer apoi, aşa numiţii „bani de masă”. (Până la 200 florini, după  împrejurările materiale.) Aceşti  bani  sunt ai tinerei (miresei) şi pe care îi dă junele (mirele) în ziua tocmei. Înainte de a se hotărî însă suma „banilor pe masă”, părinţii feciorului zic că dau suma cerută, dar şi ei ar dori să ştie, că ce parte (zestre) capătă tânara? Spunându-li-se aceasta, şi dacă le pare prea mică, cer să o mai mărească cu ceva. (Zestrea de comun constă din 2-3 jughere pământ, după împrejurări.

Pe lângă pământ se mai adauge şi o anumită sumă de bani şi altele). Dacă părinţii fetei n-au nimic în contră, sunt înţeleşi pe deplin. După toate acestea, beau în norocul tinerilor din rachiul (vinarsul) adus într-o ciutură, cârceag mic sau sticlă, de tatăl junelui. Atât la sosirea, cât şi la îndepărtarea părinţilor feciorului, fata sau tânăra le sărută mâinile, fiind dăruită (cinstită) din partea acestora cu bani.
După tocmă, urmează credinţa (fidanţarea), care o săvârşeşte preotul. În ziua următoare, părinţii feciorului merg la părinţii fetei, ca să căpărască (căpara-arvună) fata. Aceasta se face prin o anumită sumă de bani, de comun 5 florini, care rămân la părinţii fetei. Hotărăsc apoi ziua tocmei şi hainele ce au socrii să cumpere fetei. (Un buzdic, (pieptar), o mintie, o păreche de păpuci, o cârpă mare de mătase şi un dulap).

Părinţii fetei cer apoi, aşa numiţii „bani de masă”. (Până la 200 florini, după  împrejurările materiale.) Aceşti  bani  sunt ai tinerei (miresei) şi pe care îi dă junele (mirele) în ziua tocmei. Înainte de a se hotărî însă suma „banilor pe masă”, părinţii feciorului zic că dau suma cerută, dar şi ei ar dori să ştie, că ce parte (zestre) capătă tânara? Spunându-li-se aceasta, şi dacă le pare prea mică, cer să o mai mărească cu ceva. (Zestrea de comun constă din 2-3 jughere pământ, după împrejurări. Pe lângă pământ se mai adauge şi o anumită sumă de bani şi altele). Dacă părinţii fetei n-au nimic în contră, sunt înţeleşi pe deplin. După toate acestea, beau în norocul tinerilor din rachiul (vinarsul) adus într-o ciutură, cârceag mic sau sticlă, de tatăl junelui” .

Strigarea la nuntă– invitarea

Invitația de nuntă anunță celebrarea acestei uniuni și dă posibilitatea celor care o primesc să-și facă o primă impresie despre evenimentul la care vor participa. Pentru orice cuplu care își unește destinele ziua nunții este una dintre zilele cele mai speciale și cele mai semnificative.  De aceea invitația trebuie să fie o reflectare a acestei zile. Contrar a ceea ce unii oameni cred, invitația de nuntă este foarte importantă deoarece conține și transmite multe informații.

,,Hotăresc apoi ziua nunţii, ziua cununiei, făcându-se pregătirile trebuincioase. De comun ziua cununiei e zi de duminică. În ziua premergătoare, adecă sâmbăta, are loc „strigarea la nuntă” (invitarea). Atât din partea părinţilor fetei, cât şi feciorului, doi flăcăi sau feciori anumiţi, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi încălecaţi pe cai frumoşi, care sunt împodobiţi la urechi cu flori naturale, cu ştergare legate de grumaz şi cu cilime pe ei, apoi cu sovniţe mari, la amiaz pornesc în galop mare şi invită oaspeţii la nuntă.

Fiecare are câte o ciutură (împodobită cu flori, busuioc) cu rachiu dulce, din care invitatul trebue să bea, în sănătatea tinerilor. După invitare părinţii feciorului „pornesc cu pana” ca să vadă pe tineră. Într-o trăsură se duce dulapul cumpărat tinerei din partea socrilor.  În dulap sunt hainele promise. Caii sunt împodobiţi cu ştergare, toţi chiuiesc şi cântă, lăutarii trag de marş. Tinera aşteaptă oaspeţii în uşa odăii şi-i sărută pe toţi, care o dăruiesc (cinstesc) cu bani. Dulapul vine scoborât din trăsură şi dus în odaie. Îl deschid, apoi se strigă tinera şi mamă-sa, ca să vadă hainele.

Tradițiile și obiceiurile se întrec în importanță

 O nuntă cu tradiții și superstiții presupune respectarea anumitor practici și obiceiuri încă de la îmbrăcarea mirilor în hainele de ceremonie până la finalul petrecerii.

Informațiile necesare despre datini și obiceiuri au fost preluate din atricolul ,,De-ale românilor – Datini şi credinţe poporale, la nunţi, în Banat”, autor: Alexandru Țințariu

Adriana PETROI

Foto: Arhivă personală

Articolul integral îl puteți citi în numărul 38 din 19 septembrie 2020