Florian Copcea, ,,O istorie a liricii românești din Serbia”, București – Panciova, Editura Academiei Române – Editura Libertatea, 2018

Florian Copcea

Ca moment de început al literaturii de expresie românească în Serbia se pomenește anul 1945, când a fost înființat ziarul ,,Libertatea”. Este vorba despre o tradiție de 74 de ani, care nu încetează să treazească interesul criticilor literari. În decurs de opt decenii literatura de expresie românească din Serbia s-a sincronizat cu tendințele vremii și astăzi poate fi integrată, fără vreun complex, în literatura română, în ansamblul ei.

Până acum, au fost trei sunt studii de istorie literară al căror subiect este literatura română din Serbia: ,,Literatura română din Voivodina. Panorama unui sfert de veac (1946 – 1970)” de Radu Flora (1971), ,,O istorie a literaturii române din Voivodina” de Ștefan N. Popa (1991) și ,,Literatura română din Voivodina” de Catinca Agache (2010). Acum se adaugă și ,,O istorie a lirici românești din Serbia” de Florian Copcea, proaspăt apărută la Editura Libertatea.

Spre deosebire de istoricii literari amintiți mai sus, Copcea nu vine cu o perioadizare a poeziei românești din Voivodina și nici nu apelează la criteriul generaționist, ci abordează lirica poeților prin perspectiva curentelor la care aparțin aceștia. În acest sens, Copcea aduce în discuție curente care până acum nu au mai fost pomenite până acum în raport cu literatura română din Serbia, cum ar sincronismul sau transmodernismul.

Totuși, primii pe listă sunt parnasienii, adică pionierii liricii românești din fosta Iugoslavie, cu influențe romantice și naționalist – folclorice: Costa Țarină, Lazăr Crișan, Romulus Roman, George Bulic, Teodor Șandru, Vichentie Avram, Teodor I. Cipu, Traian Lagea, Viorel Broșteanu. Deși scrierile unor dintre ei sunt lipsite de expresivitate literară, scrie Copcea, ,,ele au consolidat, totuși, fondul spiritual, arhaic, de inspirație rurală, al unei literaturi tinere, în acel, moment, care aspira, indubitabil, la sincronizarea cu cea general-națională”.

Urmează tradiționaliștii: Ion Bălan, ,,direcționat spre restructurarea discursului, dispus să renunțe la șabloanele dogmatismului, post-semănătorist, ideologic”; Cornel Bălică, al cărui crez poetic constituie ,,un pas hotărât, asumat, către înnoirea formulelor artistice” și Ion Marcoviceanu, ,,un clasic cu viziune, un împătimit al contrastelor izbitoare”.

Avangardismul este reprezentat, în primă linie, de Mihai Avramescu – poet care ,,încearcă să se elibereze de constrângerile emoționale și să renunțe la șabloane, experimentând ,,forme poetice noi prin semantică și reflexivitate” și de Vasko Popa – ,,cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a putut face literaturii sârbe”, poet care ,,a reformat în chip hotărât poezia din Serbia”.

Marina ANCAIȚAN

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 9 februarie 2019.