Teatru în teatru
Miercuri, 4 noiembrie, la Teatrul Popular „Sterija” din Vârșeț a avut loc o nouă premieră a Scenei Profesioniste în Limba Română care funcționează în cadrul acestui teatru.
Evenimentul l-au onorat cu prezența lor Daniel Magdu, președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române, dr. Marius Savu, vicepreședintele Consiliului Executiv al Consiliului Național al Minorității Naționale Române, Dan Constantin, consulul României la Vârșeț și Ivana Ranimirov, membră în Consiliul orașului Vârșeț titulară la cultură.
Timp de o oră și câteva minute vârșețenii au asistat la un spectacol de teatru frumos și interesant. Din cauza pandemiei numărul persoanelor care l-au putut urmări a fost limitat la 30. Publicul a văzut interpretări ieșite din comun și un joc scenic excelent, realizat cu multă dibacie, pasiune și devotament.
Spectacolul „Inimi zbuciumate”, reușit din toate punctele de vedere, este regizat de Jovan Grujić, care a scris și textul, inspirat din textele lui Anton Cehov. Rolurile le-au interpretat: Ionel Cugia – Dino, în spectacol regizor și directorul teatrului, Monica Boldovină Bugle – Mona, o actriță cu experiență în teatru, Otilia Pescaru – Lora, o tânără actriță și Maribel Popa care s-a transpus în rolul unui tânăr cu ambiția să devină scriitor și regizor.
Spectacolul arată cum decurge o repetiție pentru premieră. Acest spectacol ne vorbește despre ceea se poate în întâmpla în acest timp și ce nu vede publicul.
Actorii și-au deschis sufletele, au arătat chinurile artiștilor și la ce se poate ajunge în situația în care două actrițe se ceartă. Spectacolul trimite următorul mesaj: în actorie există loc pentru toată lumea. Piesa de teatru prezintă într-un mod interesant relațiile dintre actori care uneori sunt reci, alteori reflectă calmul sau ne arată cum trebuie artiștii să lupte cu orgoliul.
Personajele principale sunt Lora și Mona. Lora este o actriță tânără, cuprinsă de entuziasm. Ca și alți tineri, Lora se luptă să demonstreze că este capabilă de a face lucruri mari. Mona este o actriță cu experiență care dorește să aibă întotdeauna rolul principal.
Spectacolul a fost realizat cu sprijin din partea Consiliul Național al Minorității Naționale Române printr-un proiect realizat cu Secretariatul pentru Cultură, Informare Publică și Relații cu Comunitățile Confesionale al Guvernului Provincial.
În perioada care urmează Scena Profesionistă în Limba Română va pregăti și alte surprize, dar despre toate cele vă vom informa la momentul potrivit.
Daniel Magdu, președintele Consiliului Național Român al Minorității Naționale Române, a declarat următoarele:
„Ne bucurăm că și în acest an Scena Profesionistă în Limba Română din cadrul Teatrului Popular „Sterija” din Vârșeț a reușit să realizeze un spectacol formidabil, în ciuda faptului că s-a confruntat cu pandemia de coronavirus. Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia a oferit și în acest an susținere financiară și logistică, având în vedere că am scris proiectul implementat de Secretariatul Provincial pentru Cultură care a alocat resurse financiare pentru realizarea spectacolului. Mulțumesc autoguvernării locale a orașului Vârșeț care a susținut acest spectacol prin instituția culturală „Sterija”.
Anul acesta nu am reușit să implementăm proiectul de teatru pentru copii pe care trebuia să-l realizăm cu Institutul Cultural Român din București. Actorii noștri urmau să meargă la București să pună în scenă o piesă de teatru pentru copii, iar în parteneriat cu această instituție, în decursul anului, această piesă de teatru urma să fie prezentată în instituțiile școlare din satele românești. În anii trecuți s-a realizat un astfel de proiect, când actorii din București, timp de câteva zile, au prezentat piese de teatru în instituțiile școlare din satele noastre.
Îi felicit pe toți actorii care au reușit să prezintă piesa de teatru, chiar și în condiții dificile. Timpul a fost foarte scurt, pentru că spectacolul trebuia să aibă loc la sfârșitul lunii noiembrie, dar din cauza situației cu coronavirusul s-a hotărât să fie prezentat acum.
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 46 din 14 noiembrie 2020