Sârbii din România, de-a lungul istoriei, au trăit în șase țări… Respectându-i pe toți cu care am conviețuit exemplar, în același timp păstrând totul ce este al nostru.

În acest sens, Timișoara și Novi Sad au fost și au rămas exemple europene strălucite, cu mult înaintea altora.

În Timișoara, Arad și în alte orașe ale României de azi, s-au născut, au trăit, au studiat sau au lucrat sârbi renumiți. În Ciacova s-a născut Dositej Obradović. Arădeanul Sava Tekelija, cel mai mare filantrop al sârbilor, primul doctor al științelor juridice la sârbi, a înființat Tekelijanum. Arădeanca Eustahija Arsić a fost prima poetesă a Maticei Srpska. Elevul timișorean Branko Radičević a scris aici poemul-perlă al său „Fata la izvor”. Đura Jakšić a studiat pictura în Timișoara. Vojislav Ilić și Dušan Vasiljev au fost învățători în Turnu Severin, respectiv în Cenei. În Oradea (Veliki Varadin) s-a născut Boško Petrović, în Ciacova lui Dositej Obradović s-a născut Boško Tokin.

Cel mai mare timișorean dintre noi, Miloš Crnjanski, a scris aici primul său poem „Soarta” și l-a trimis la gazeta „Srbobran” din Sombor. (A lăsat pagini memorabile despre Timișoara!).

Biserica Ortodoxă Sârbă din Timișoara

Tinerețea literaturii sârbe în România de azi ajunge până în anul 1705, la cronicile cu caracter literar-istoric ale nefericitului nobil din Ineu, Đorđe Branković, întemeietorul ideii statalității sârbe, la Andrej Petković, primul pelerin sârb în țara sfântă și la cronica plină de povețe despre închinarea la mormântul Domnului (1734), păstrată la Muzeul Banatului din Timișoara, și la episcopul arădean Sinesije Živanović și la descrierea poetică a satelor județului Arad (1761). Și astfel povestea cărții sârbești din România dăinuie mai mult de trei secole și se regăsește astăzi în temeliile Maticei Srpska și a sălii de lectură din orașul Belgrad ca și a altor instituții asemănătoare. Acesta este argumentul nostru, despre noi, în Serbia și România.

Presa sârbă în România, într-un fel sau altul, dăinuie mai mult de două secole (Timișoara, Arad, Turnu-Severin, București, Sânnicolau Mare, Variaș). Printre altele, Timișoara va da naștere și la Almanahul Bănățean și la Societatea Iubitorilor Literaturii Sârbe. În anul 1826, la 21 noiembrie, Dimitrije Pantić Tirol, îl anunță printr-o scrisoare pe Vuk (Stefanović Karadžić) la Viena că a pregătit de tipar Almanahul Bănățean, pentru anul 1827, cu ortografia sa. Această dată am ales-o pentru Ziua Limbii Sârbe în România și am legiferat-o în Parlamentul României.

În preajma celui de-al Doilea Război Mondial, și în timpul războiului,Vladimir Čokov, Svetomir Rajkov și mai câțiva sârbi de stânga, dar și câțiva intelectuali sârbi, au început să scrie și să publice. Vor apărea și primele cărți postbelice, în spiritul acelor vremuri, ca în 1957 să fie înființată revista Novi život [(Viața nouă); din 1967 Književni život (Viața literară)] care va juca un rol important, poate decisiv, pentru literatura sârbă postbelică din România, dincolo de toate obstacolele ideologice. Într-o bună măsură ca model a avut revista/almanahul Život (Viața) din anii treizeci ai secolului trecut, al lui Bogdan Čiplić și a grupului de intelectuali timișoreni.

Datorită și acestei activități editoriale și literare astăzi avem în România șase generații postbelice de scriitori sârbi.

Cele mai cuprinzătoare mărturii despre cuvântul sârbesc scris în România de azi rămân capitalul Lexicon al sârbilor scriitori de pe teritoriul României de azi (Timișoara, 2015) al lui Stevan Bugarski, în colaborare cu Jivko Milin, Descoperirea sârbilor. Literatura sârbă în România a lui Slavomir Gvozdenovici, împreună cu Sveta Madžarević (Lužnice – Kragujevac, 2019) și, într-un fel, Culegerea literaturii sârbe a lui Svetozar Markov, în peste cinci mii de pagini (cartea 5; Timișoara, 2002 – 2007). De altfel, au mai fost câteva încercări asemănătoare. Poezia sârbă din România (și literatura sârbă, în general) încă așteaptă o privire de ansamblu solidă și judecată, deși în România au apărut câteva cărți, iar în Serbia avem câteva referințe critice, analize și atitudini despre unele cărți ale noastre.

Atâția sârbi de pe aceste meleaguri s-au zidit în temeliile Maticei Srpska, Societății Sârbe de Știință (mai târziu Academia), în prima Societate Sârbă de Medicină, în prima bibliotecă (sala de lectură) a orașului Belgrad, la care se ajunge de pe strada Knez Mihajlova (pe care iarăși a proiectat-o, ca și jumătate din Belgradul modern, Emilijan Josimović din Moldova Veche).

Și mai sunt mulți alți sârbi de pe aceste meleaguri care s-au pus în temeliile Serbiei moderne și libere.

Prin anii cincizeci, șaizeci ai secolului trecut sârbii din România s-au confruntat cu răul Cominformului și al golgotei Bărăganului și, de două ori, cu închisorile politice. Conform unor estimări, în această perioadă în Bărăgan au fost deportați peste 4.000 de conaționali ai noștri, iar în închisorile politice au ajuns peste 1.100 de sârbi. Împotriva tuturor vicisitudinilor și cicatricelor care au rămas, acești oameni și-au păstrat demnitatea, s-au întors, când conducătorii și cele două regimuri s-au împăcat, și-au reînnoit casele și iarăși au devenit cei mai buni gospodari în Banat.

Aceste teme se vor regăsi și în literatura noastră. Dar, înainte de toate, literatura sârbă din România se preocupă, într-un mod subtil, adecvat artei, cu temele majore ale vieții.

Prin anii optzeci ai secolului trecut am început și în Timișoara să ne descătușăm treptat de ideologie și să prindem pasul cu lumea bună.

Astăzi este cel mai normal ca poezia noastră să o scriem și s-o publicăm în spiritul postmodernismului. Această constatare se observă și în cărțile noastre pe care preponderent le tipărim la Uniunea Sârbilor din România, organizația de bază a comunității sârbe. Este numai un semn al normalității în care trăim și în care ne sunt garantate drepturile cetățenești și minoritare.

Dacă până în 1989 cărțile noastre, în alte condiții, le-am tipărit la Editura Kriterion din București, astăzi acest rol l-a preluat în totalitate Editura Uniunii Sârbilor din România. Dar este cel mai normal ca operele noastre să le tipărim și în Serbia și la editori români. Deși astăzi, când, din păcate, obosim în limba maternă, sârbă, autorii mai tineri (și nu numai) urmârind iarăși cursul modern al literaturii și procedând pragmatic (nevoia de o mai largă afirmare) scriu și în limba română.

Marea majoritate a scriitorilor sârbi din România, pe lângă faptul că sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România, sunt și membri ai Uniunii Scriitorilor din Serbia, ai Maticei srpska, ai Uniunii Scriitorilor din Srpska, ai Societății Scriitorilor din Voivodina și ai Societății Scriitorilor din Kosovo și Metohia. Iarăși, pe lângă importante premii literare ale Uniunii Scriitorilor din România și ale Filialei Timișoara a acesteia, sau ale unor festivaluri literare românești, scriitorii sârbi din România au obținut și importante premii literare nu numai în țara mamă, dar și pe întreg spațiul al limbii sârbe.

La această înșiruire factografică mai trebuie adăugat un element important: traducerile din cele două literaturi, începând cu Andrić, Crnjanski, Bulatović, Pavić, Kiš, Pekić, Vasko Popa, Pavlović, Simović, Bećković, Đogo, Eminescu, Arghezi, Bacovia, Eliade, D.R. Popescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, până la cei mai tineri autori.

Prima carte a noastră tipărită după ce de-al Doilea Război Mondial în Serbia a fost antologia Dăinuire (Valjevo, 1986) a profesorului universitar din București Voislava Stoianovici. Prima carte individuală a unui scriitor sârb din România în Serbia a fost volumul Însumare al lui Slavomir Gvozdenovici tipărit în 1988 la, pe atunci, renumita editură Prosveta din Belgrad. Manuscrisul acestei cărți l-au trecut în Serbia academicienii Petar Džadžić și Miroslav Egerić, în 1987 (întorcându-se de la marcarea în Timișoara a 250 de ani ai lui Vuk St. Karadžić). În ambele cazuri, într-o cenzură dură, autorii au avut anumite probleme în România.

După 1989 totul a luat un curs normal și astăzi este firesc să ne regăsim în Serbia, de la Belgrad, de la Uniunea Scriitorilor din Serbia, Academia Sârbă de Științe și Arte, Matica Srpska – până la importanți editori din Gornji Milianovac, Zrenjanin, Užice, Belgrad, Novi Sad, Sarajevo, Banja Luka, Kosovska Mitrovica și Podgorica.

Dr Slavomir GVOZDENOVICI

Articol publicat în numărul 21 din 23 mai 2020


  • * Articol este preluat și adaptat din cartea Lirica româno-sârbă/Rumunsko-srpska lirika de Nicu Ciobanu și Slavomir Gvozdenović. Titlul articolului în original este Umesto uvoda/În loc de introducere. Titlul din ziar aparține redacției.