Secretarul provincial pentru Educație, Reglementări, Administrație și Minorități Naționale – Comunitățile Naționale, Mihalj Njilaš, a vizitat la începutul lunii iunie comuna Jitiște pentru a se convinge de cooperarea dintre Primărie și acest secretariatul provincial. În cadrul vizitei, s-a constatat că, începând cu anul 2016, prin numeroasele concursuri pentru comună, instituții și organizații, Secretariatul a alocat în jur de 39 de milioane  dinari.

În timpul vizitei, secretarul provinciei s-a întâlnit întâi cu primarul Mitar Vučurević și cu asociații săi, după care a vorbit și cu directorii instituțiilor de învățământ de pe teritoriul comunei Jitiște. Directorii instituțiilor  educaționale au salutat cooperarea cu autoguvernarea locală și au subliniat importanța pregătirii profesionale a  cadrelor didactice.

Secretarul provincial, însoțit de primarul Vučurević și de președintele comunității locale Torda Janoš Dobai, a vizitat Școala Generală ,,Adi Endre” din Torda, instituția preșcolară ,,Desanka Maksimović” din Banatsko Karađorđevo și Școala Generală ,,Miloš Crnjanski” din Srpski Itebej.

F. RAŞA

Articolul îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea”  din 29 iunie 2019