Cultură

Obiceiurile populare ale românilor din Banatul sârbesc

Dr. Vesna Marjanović, etnolog și antropolog din Belgrad, cercetează obiceiurile populare ale românilor din Banatul sârbesc. De curând am întâlnit-o la Grebenaț și am stat de vorbă cu dânsa despre importanța Fășancului. Am aflat unde s-a ajuns în cercetarea acestui obicei, precum și multe alte amănunte.
Fășancul grebencean are semnificație dublă pentru cultura națională. Prima se referă la mobilitatea motivațională a tuturor locuitorilor acestui sat și la integrarea în jurul acestei sărbători importante pentru ei, a reprezentării colective, evenimentul devenind un specific al culturii populare românești din Banatul de Sud.

A doua semnificație constă în străduința și entuziasmul ca în fiecare an Fășancul să fie organizat cu sprijinul tuturor categoriilor de locuitori, de la cei mai tineri până la cei mai în vârstă, cu susținere din partea instituțiilor vitale: școala, grădinița, Comunitatea Locală și diferite asociații.

Cercetările cu privire la fășancuri, ca obicei sustenabil într-o perioadă limitată (în postul Paștelui) au început imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. În prezent Grebenațul este o localitate experimentală unde se desfășoară munca de teren a studenților de la etnologie și antropologie din cadrul Facultății de Filosofie din Belgrad în frunte cu profesorul Slobodan Naumovi, a celor de la etnomuzicologie din cadrul Facultății de Arte Muzicale din Belgrad cu profesoara Selena Rakočević și a studenților educatori pentru dansurile tradiționale din cadrul Școlii de Studii Înalte pentru Educatori din Kikinda, cu profesoara Vesna Marjanović.

Studenții au posibilitatea să înțeleagă stratificarea culturii populare tradiționale și importanța spațiului multicultural.
Cu cercetarea fășancurilor se ocupă și antropolingviștii de la Institutul de Balcanologie al Academiei Sârbe de Științe și Arte (dr. Biljana Sikimić), Muzeul Voivodinei din Novi Sad, Muzeul Popular din Panciova ș.a.

 

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi in săptămânalul ,,Libertatea” nr. 11 din 14 martie 2020