Asociația Femeilor Creative și Centrul Cultural din Vârșeț derulează proiectul comun „Colțul creativ”. Obiectivul acestui proiect este  încurajarea creativității în mediul local.  O dată pe lună,  la  Centrul Cultural vor avea loc expoziții, ateliere și seminare  la care fiecare cetățean își va  putea  prezenta produsele și creațiile.

Activitățile vor fi extinse și în alte domenii. Participanții  se vor prezenta la toate manifestările culturale ce vor fi organizate în orașul Vârșeț, între care  Festivalul ,,Coroana vârșețeană”, Vara Culturală Vârșețeană, Săptămâna Copilului și altele. Acesta va fi un exemplu de bună colaborare între sectorul civil și asociațiile culturale.

Au fost prezentate  produse unicat în zilele de 13 și 14 februarie, cu prilejul  Zilei Sfântului Trifon și Sfântului Valentin. Expoziția a avut loc în sala festivă a Căminului Armatei.

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 29 februarie 2020.