În cadrul apelurilor publice pentru folosirea mijloacelor financiare din Programul IPARD, menite agriculturii noastre, până în prezent au fost aprobate 241 de proiecte, iar 170 de beneficiari şi-au realizat investiţiile, au cumpărat tractoare sau maşini agricole şi au trimis cereri pentru achitări, afirmă Ministerul Agriculturii. Bani au primit 118 agricultori şi lor le-au fost achitate 5,27 milioane de euro, iar la ora actuală deja au fost depuse 117 cereri pentru subvenţiile pentru cumpărarea tractoarelor, în baza apelului public care a fost dat publicităţii în 24 septembrie şi care a fost deschis până în 25 noiembrie.

Cumpărarea tractoarelor – cel mai mare interes

Trebuie subliniat faptul că cumpărarea tractoarelor este investiţia care a stârnit cel mai mare interes, afirmă Ministerul Agriculturii şi adaugă că agricultorii au posibilitatea să investească în echipament şi maşini agricole pentru gospodăriile agricole, apoi le sunt permise investiţii în construcţii, iar cel mai mare interes predomină în construirea capacităţilor pentru depozitare, precum şi a obiectivelor pentru animale.

În total, cinci apeluri publice realizate

Până în prezent au fost realizate cinci apeluri publice din Programul IPARD – trei apeluri pentru investiţii în averea fizică a gospodăriilor agricole, apeluri menite în primul rând producătorilor agricoli individuali, şi două apeluri publice pentru investiţii în averea fizică, dar care se referă la prelucrarea şi marketingul produselor agricole şi piscicole, apeluri menite persoanelor din sectorul de prelucrare.

Procedura – în două faze

Procedura de realizare a drepturilor din Programul IPARD care se referă la subvenţii, este compusă din două faze – aprobarea proiectelor şi aprobarea cererilor pentru achitare.

Consolidarea concurenţei

Programul IPARD este deja cunoscut ca instrument de consolidare a concurenţei, afirmă Ministerul Agriculturii, şi că de fapt este aşa, confirmă şi numărul de cereri depuse. În felul acesta, până în prezent au fost realizate cinci apeluri publice, la care au sosit în total 736 de cereri, iar numărul lor creşte tot mai mult. 

George SUBU 

Articolul integral îl puteți citi în numărul 50 din 14 decembrie 2019