Plasticul de unică folosință, pe care oamenii începuseră să-l evite, revine în forță din cauza crizei coronavirusului.  Măștile, vizierele, mănușile, dar și ecranele telefoanelor … sunt accesoriile primăverii. Undeva coaforii se echipează cu bluze de unică folosință, în altă parte ONU recomandă companiilor aeriene să servească mâncarea în caserole din plastic, iar persoanele în vârstă din aziluri țin legătura cu cei dragi prin intermediul unui ecran… din plastic.

California a ridicat interdicția de a utiliza pungi de unică folosință timp de 2 luni. În Arabia Saudită, supermarketurile obligă clienții să poarte mănuși de unică folosință. Industria de profil a lansat bomba la jumătatea lunii martie: Uniunea sindicatelor din industria de profil franceză a transmis că „fără plasticul de unică folosință, nu veți mai avea ambalaje pentru a proteja mâncarea împotriva germenilor”. Potrivit unui sondaj al OpinionWay-Sodastream, 66% dintre francezi spun că preferă mâncarea ambalată, pe perioada crizei. În Statele Unite, Plastics Industry Association a cerut, începând cu 20 martie, ca activitatea sa să fie considerată „esențială” în perioada de izolare. În spitale, utilizarea ,,plasticului de unică folosință este o problemă de viață și de moarte”, a scris Tony Radoszewski, președintele asociației. El promovează utilizarea plasticului de unică folosință și pentru că acesta ,,protejează lucrătorii din supermarketuri și consumatorii de germenii care se află pe pungile reutilizabile”, scrie Radio France Internațional, citând France 24.

 

Plasticul nu ne protejează

 

Cu toate acestea, plasticul nu ne oferă o protecție absolută. Pentru OMS, spălarea mâinilor este mai eficientă decât purtarea mănușilor. Potrivit unui studiu publicat în revista americană NEJM, acest coronavirus supraviețuiește 2-3 zile pe suprafețele din plastic și 24 de ore pe cele din  carton.

„În domeniul medical, echipamentele de unică folosință sunt indispensabile, dar suntem îndemnați să credem că aceasta este o soluție pentru consumul de zi cu zi. Materialele reutilizabile nu prezintă o problemă de sănătate”, declară Raphaël Guastavi, de la Agenția pentru Managementul Energiei (Ademe), care dorește să se asigure că ,,aleșii europeni nu cedează”.

Kenya, a interzis din iunie toate materialele plastice de unică folosință, inclusiv sticlele de apă, în zonele protejate.

Măștile și mănușile împânzesc acum trotuarele și plajele, de la Hong Kong până în Gaza.

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 4 iulie 2020.