Deținătoarea prestigiosului Premiu „Nikola Brašovan”   

 

Un cadru didactic bun își lasă definitiv amprenta asupra dezvoltării armonioase a elevilor săi, printr-o sumă de calități esențiale care îl ajută să facă cinste vocației îmbrățisate. Un astfel de cadru didactic este interlocutoarea noastră din această săptămână – Parascheva Uzoni, cea care datorită muncii sale a fost răsplătită cu prestigiosul Premiu „Nikola Brašovan” al Orașului Vârșeț pe anul 2019. Acest premiu se acordă pentru merite deosebite în învățământ și activitățile extrașcolare.

Povestea despre copilărie o începe cu emoții și sinceritate: – M-am născut la Grebenaț, un sat cu peisaje mioritice minunate, o localitate împrejmuită de dealuri și văi presărate cu păduri de salcâmi și pini, cu frumoasele  ape ale Cărașulului, cu canalul Dunarea-Tisa-Dunarea, cu minunata  rezervație  Dunele de Nisip și cu nestemate fântâni mereu curgătoare. Grebenațul este un sat cu o istorie care derivă de la romani și de la strămoșul Trăian.

M-am născut într-o familie de țărani harnici și mândri. Am crescut  cu mare iubire în sânul celor trei femei  dragi mie – străbunica, bunica și mama –  mângâiata de poveștile istorice și legendele satului străvechi, de basmele și sfaturile care m-au format și m-au îndrumat  spre o viață decentă, plină de cunoștințe și bucurii.

Familia Niamțu poartă numele Popa. Este o  familie cu tradiție, cunoscută în sat pentru hărnicie și demnitate.  Se regăsește și în poeziile minunatului poet Vasko Popa, de origine din această localitate. Străbunii mei au fost  străpunși de războaie.  Li s-a luat pământul și au fost duși la închisoare. Totuși,  au muncit zi și noapte cu speranță. Și-au păstrat demnitatea și au rămas mândri de sine.

Despre școlarizare ne spune următoarele: – Școala mea natală era cu opt clase, cu mulți elevi, cu cadre didactice bine pregătite care se exprimau în limba maternă atât de frumos, iar prin comportamentul lor făceau cinste profesiei. Mi-au fost  model. Au știut să ne transmită în primul rând dragostea față de graiul românesc, față de tradiția și istoria noastră. Învățătoarea mea dragă, Cornelia Țăran,  ne broda iile pentru cor și spectacole, organiza șezători de lucruri de manuale cu femeile din sat. Noi, elevii,  știam bine sa cântăm, să dansăm, să ne jucăm și să ne bucurăm împreună, să facem gospodărie, știam tabla înmulțirii, să citim și să recităm poezii dragi de Eminescu, Coșbuc…

Școala medie, Academia Pedagogică,  mi-a trezit în suflet dragostea pentru educație, instrucție și pentru cântecul  la vioară cu dragul meu diriginte Coriolan Bugariu.

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 4 aprilie 2020