MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE AL ROMÂNIEI, TEODOR MELEȘCANU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ ÎN SERBIA

Pe 26 decembrie 2018, cu doar câteva zile înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România, ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Meleşcanu, a efectuat o vizită oficială în Serbia, la invitaţia omologului său sârb, Ivica Dačić.

şeful diplomaţiei române a avut întâlniri cu preşedintele Aleksandar Vučić, prim-ministrul Ana Brnabić, ministrul Afacerilor Externe, Ivica Dačić şi preşedinta Adunării Serbiei, Maja Gojković. Convorbirile bilaterale s-au axat pe parcursul european al Serbiei şi sprijinul României pentru accelerarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană în perioada preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, situaţia din Kosovo, precum şi dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele două ţări.

Meleşcanu s-a întâlnit şi cu minoritatea română din Serbia. La Clubul Parlamentarilor din Belgrad, unde a avut loc întâlnirea, a fost întâmpinat, aşa cum spune tradiţia, cu pâine şi cu sare şi de un număr considerabil de români din Voivodina şi Serbia de Est, înalte feţe bisericeşti şi reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române împreună cu Excelenţa Sa, Oana Cristina Popa, ambasadorul României în Serbia, corpul diplomatic al Ambasadei României în Serbia, Consulatului General al României la Vârşeţ şi Consulatului General al României la Zaječar.

Teodor Meleşcanu a punctat temele discuţiilor avute cu preşedintele Aleksandar Vučić şi oficialităţile sârbe, iar în continuarea discursului a pus accentul pe starea de fapt şi problemele minorităţii române din Serbia.

Eufrozina GREONEANȚ

Articolul integral îl puteți citi în numărul din 12 ianuarie 2019