Confrom tradiției, în 29 mai Vârșețul a aniversat sărbătoarea orașului și a Episcopiei Banatului „Sfântul Teodor de Vârșeț. Acest eveniment a început cu o sfântă liturghie la biserica „Sfântul Teodor“, care a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Episcopul Nikanor. La ora 14.30 în sala mare a Primăriei a avut loc ceremonia religioasă la care au participat Episcopul Nikanor și fețe bisericești de la Biserica Ortodoxă Sârbe. Corul Bisericii Ortodoxe Sârbe ..Sfântul Teodor din Vârșeța prezentat un program. Evenimentul central s-a desfășurat în sala de congrese a centrului ,,Millenium“. Acolo, în cadrul unui program de gală, a avut loc decernarea celor mai înalte recunoștințe publice personalităților și instituțiilor. Programul a început cu intonarea imnului Republicii Serbia. Evenimentul l-a inaugurat primărița Dragana Mitrović, care a scos în evidență rezultatele din ultimul an și a vorbit despre importanța numeroaselor lucrări investiționale în oraș și la sate, dar și despre importanța evenimentelor culturale și sportive suștinute de Primăria Vârșețului. Cu un program frumos sau prezentat elevii și corul Școlii de Muzică „Iosif Marinković”, precum și formația corală „Sfântul Teodor din Vârșeț“.

Vasilie Petrică

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul  Libertatea din 8 iulie a.c