Frumoasa sărbătoare ce ne stă în față, Sânzienele, devenită simbol al Zilei Iei Românești, ne îndeamnă, mai mult ca oricând, să ne întoarcem spre tot ceea ce ne leagă de trecut, tradiție, port popular, întruchipat în ceea ce numim noi, în ultimul timp, lada cu zestre a bunicilor și străbunicilor noastre. Acolo se ascunde inestimabila comoară a sufletului nostru. O scoatem la lumină de fiecare dată când sufletul ne lăcrimează și când dorul de propria identitate ne duce la rădăcina neamului nostru.

Această întoarcere o în timp o poți scoate în văzul lumii în cel mai potrivit mod, oprindu-te în fața acelora care, prin ceea ce fac, prin gândul și existența lor, păstrează și promovează cu drag și pricepere costumul popular românesc și, implicit, ia românească. Astfel, am ajuns în casa familiei Cojocaru din Nicolinț. Povestea o voi începe cu un frumos gând pe care Ionelia, originară din România, căsătorită cu Daniel, unul dintre fii lui Petru cu Persa Cojocar, l-a publicat pe Facebook. A făcută această postare într-un moment deosebit, când din mâinile Persei a ieșit un costum tradițional caracteristic localităților Nicolinț și Barițe, purtat cu mândrie de tinerele neveste la hora de duminică:

Persa împreună cu nora Ionelia

Persa Cojocar din Nicolinț, Banatul sârbesc, a început de câțiva ani încoace să își folosească talentul în ale cusutului și în domeniul portului popular pe care îl îndrăgește. Totul a început cu o ie (recunosc, făcută pentru mine, căci și eu, la rândul meu, iubesc portul nostru românesc). A continuat cu alta și mai frumoasă… De-a lungul timpului tehnica a fost desăvârșită, Persa reușind să facă astăzi un costum special din bătrâni purtat la Nicolinț în zi de sărbătoare, costum ce necesită multa muncă, atenție și dragoste pentru ceea ce faci”.

Astfel am ajuns la inevitabilul început care ne spune, atât de frumos, ce a făcut-o pe Persa să-și scoată la iveală priceperea și dibăcia în arta cusutului. Toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi avut sădită în suflet dragostea pentru portul popular, pusă acolo încă în anii fragezi ai copilăriei.

– Mă trag dintr-o familie din Alibunar, unde în copilărie, atât mama mea, cât și bunica, erau îmbrăcate în port popular. De mică îmi plăcea să stau alături de mama mea când se îmbrăca. Mă uitam la ea cu drag și întipăream în suflet orice mișcare, ce se poartă în zilele din săptămână și care vestimentație este rezervată zilelor de sărbătoare.

Ionelia împreună cu fiul Ianis

M-am căsătorit la Nicolinț. Au venit copiii, serviciul, nepoții și, în sfârșit, pensia care mi-a dat posibilitatea să mă dedic pasiunii mele – arta cusutului. La început a fost o ie, apoi alta și încă una, cu modele caracteristice localității Nicolinț, foarte asemănătoare cu cele din Alibunarul meu, portul popular fiind aproape identic. Au urmat modele coborâte de pe internet, menționează Persa.

Toate iile făcute de Persa sunt deosebit de frumoase, fiecare având un model aparte ce necesită multă pricepere. Nu sunt făcute pentru a sta în lada cu zestre a familiei, plină de chilimuri și alte obiecte rupte din tradiția românească. Nora Ionelia le poartă în viața de zi cu zi, dar și la diferite ocazii. Deși trăiește în Austria, este membră activă a Centrului Cultural Românesc din Graz unde se păstrează cu sfințenie cultura și tradiția românească. Prin activitățile desfășurate, copiii românilor care trăiesc aici învață să-și iubească tradiția strămoșească. Pe lângă iile cusute de Persa, Ionelia posedă multe ii și costume populare caracteristice Olteniei, de unde se trage familia ei.

„Româncuță-s bine-mi șade”

Pe lângă cele 13 ii cusute cu drag pentru nora ei (ultima la care lucrează este menită pentru combinația interesantă „ie +blugi”), Persa a cusut și mai multe costume populare pentru nepotul ei Ianis în vârstă de nouă ani. Ianis are o mulțime de costume și cămăși pe care le poartă în diferite ocazii. Primul costum a fost cusut atunci când a avut doar patru anișori. După cum povestește Persa, în prima zi de școală Ianis a purtat costumul de elev și o frumoasă cămașă românească pe care a cusut-o bunica sa.


Persa Cojocar este membră activă a Asociației Femeilor „Pro Art” din Nicolinț, de curând înființată. Împreună cu doamnele de la această asociație participă la diferite expoziții organizate în acest spațiu. A expus obiecte din propria ladă cu zestre la două expoziții importante care au avut loc la Vârșeț unde a obținut și două distincții frumoase: diplomă acordată de Asociația „Pro Artis” cu ocazia Sânzienelor „Cununa de Sânziene” și Diplomă de Excelență acordată de Consiliul Județean Cluj pentru participarea activă la proiectul „Poduri de cultură între Banat și Transilvania”.

Voi încheia cu cele spuse de Persa la sfârșitul discuției noastre:

 – Este foarte important să ne păstrăm lada de zestre cât mai bine, dar dacă reușim să o facem și mai bogată înseamnă că portul popular de odinioară nu va rămâne doar o amintire a ceva frumos.

Eufrozina GREONEANȚ

Articol publicat în numărul 25 din 20 iunie 2020