Periscop local - Alibunar

Petar Mohan din Sân-Mihai, vicepreședinte al Adunării comunei Alibunar

Petar Mohan din Sân-Mihai, vicepreședinte al Adunării comunei Alibunar

Promotor al multiculturalismului şi tinerelor talente

De câteva decenii, Petar Mohan a fost inclus mereu în viaţa sportivă şi culturală în satul său natal, Sân-Mihai. O perioadă a fost antrenor la Clubul Sportiv ,,Banatul”, când tinerii jucători de tenis de masă au înregistrat succese de invidiat pe arena sportivă. În mod deosebit a fost preocupat de promovarea tinerelor talente în domeniul sportului sătesc, dar l-a interesat şi viaţa culturală. Pe parcurs a devenit un adevărat animator al vieţii culturale, astfel că activitatea sa multilaterală nu a trecut neobservată. Petar Mohan a fost încadrat în viaţa social-economică a satului, contribuind din plin la revitalizarea condiţiilor de trai ale sătenilor. În semn de recunoştinţă pentru meritele sale la reanimarea vieţii săteşti, consătenii l-au ales să le reprezinte interesele lor în organele comunale.
– În campania electorală m-am inclus în viaţa politică şi am devenit membru al Partidului Progresist Sârb. Am fost destul de activ ca membru, iar rezultatele pe care le-am realizat în interesul partidului la putere au fost destul de convigătoare. De fapt, eu sunt de mai mulţi ani activ în viaţa social-politică a Comunei Alibunar, însă pe mine m-a interesat mai mult promovarea tinerelor talente în domeniul sportului şi al culturii. Activitatea mea era concentrată spre dezvoltarea sportului sătesc şi reînfiinţarea cluburilor sportive inactive ani în şir din cauză că nu le-a fost acordată atenţia pe care au meritat-o. În mandatul meu de consilier comunal voi opta pentru promovarea multiculturalismului în sate, voi contribui la îmbunătăţirea relaţiilor interetnice, dar şi la protejarea intereselor cetăţenilor în faţa organelor de administraţie.

                                                                                                                                                  Ion Mărgan

                                  Articolul îl puteți integral în săptămânalul ,,Libertatea” nr. 40 din 3 octombrie 2020