În ianuarie, prețurile alimentelor pe piața mondială au fost stabile – asta dacă se face analiza la nivel lunar. S-au ieftin lactatelele și zahărul, însă prețurile cerealelor și uleiului au fost în urcare, a comunicat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Hrană şi Agricultură (F.A.O.).
Indicele preţurilor la hrană, conform analizei lunare efectuate de F.A.O. în cazul cerealelor, plantelor oleaginoase, lactatelor, cărnii şi zahărului, a fost, în ianuarie, la nivelul de 169,5 puncte. Este un nivel aproape neschimbat față de luna decembrie, s-a spus în comunicatul emis de F.A.O. și citat de agenția Reuters.
Pe piața mondială, prețurile alimentelor au fost cu aproape cu 3,0 la sută mai mici decât în ianuarie 2017.
F.A.O. a majorat estimările referitoare la producţia globală de cereale pentru anul 2017 la 2,64 miliarde de tone, cu 1,3 mai mult faţă de secerişul din anul 2016 şi recordul istoric.
Articolul îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 24 februarie