Pe lângă holdele marelui hotar al Toracului, Dumnezeu a binecuvântat această localitate cu suflare românească  milenară la început cu un canal, așa cum atestă documentele istorice, iar ulterior cu un râu, așa cum este consemnat pe hărți. Regretatul poet prof. Olimpiu Baloș spune în ,,Descălecatul Torăcenilor”, cea mai de seamă creație a sa:  ,,Aici să fii Torac lângă Apa Vie”,   citându-l  pe Iisus Hristos în pilda cu Femeia Samariteancă: ,,Vino și eu îți voi da apa vie din care dacă vei bea nu vei înseta niciodată” .

Câtă dreptate a avut Mântuitorul! Pe vremea când nu existau fântâni,  mii de torăceni și-au potolit setea cu apa din Bega, din care, așa cum  spun bătrânii, se prepară  cea mai bună ciorbă de pește.

Pe la mijlocul secolului XX și până aproape de anii 70,  pe minunata Begă se desfășura trasporutul  culturilor agricole,  dar mai ales al grâului,  cu așa-numite ,,lăgi”. În Paralel, se desfășura și transportul de pasageri cu vaporașul până la Zrenianin.

Cel mai mare incovenient  este  podul de peste Bega,  construit în primele decenii ale secolului XX. Din cauza dimensiunilor podului, aici au avut loc multe accidente de circulație.  În caz că trebuia să treacă  un autobuz sau o combină,  circulația pe pod se putea desfășura într-un singur sens. Unul dintre  vehicule  trebuia neapărat să oprească la un capăt al podului, dacă  observa la timp că din contrasens vine un alt mijloc de transport.

Ionel MIAT

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”  din 18 mai 2019