Editorial

Premiile ,,Zilelor De Teatru 2020”

Premiile ,,Zilelor De Teatru 2020”

Publicul, juriul suprem

Zilele… de anul acesta au avut loc într-un format nou – spectacolele au fost filmate şi transmise pe pagina web www.zileledeteatru.com. Juriul suprem a fost publicul care a vizionat şi a votat anul acesta doar actorul serii, respectiv actorul spectacolului.

Cu toate că și-au anunțat participarea șapte trupe de teatru, la sfârşit am avut doar șase trupe din cauză că trupa din Vârşeţ a renunţat din motive obiective.

Spectacole filmate au fost transmise pentru internauţi şi îndrăgostiţi de teatru  în perioada 30 noiembrie – 5 decembrie 2020.

Iată în continuare spectacolele prezentate la ediţia de anul acesta:

Trupa de teatru a Centrului Artei Populare din Nicolinţ a prezentat spectacolul ,,Casa de pe graniță” de Slavomir Mrožek, în regia lui Constantin Tovarnisky şi a Otiliei Huzum, invitaţi din România;

Trupa de teatru a Fundaţiei ,,Hyperion” din Seleuş a prezentat spectacolul ,,Conu Leonida de față cu reacțiunea pe vremea COVIDULUI”, după texte de I.L.Caragiale, în adaptarea şi regia lui Dimitrie Miclea;

Trupa de teatru ,,Neica” a Societății Cultural-Aristice ,,Mihai Eminescu” din Coştei a prezentat spectacolul ,,Doamnele și polițistul”, după ideile lui Tudor Muşatescu, adaptare şi regie: dr. Marius Savu;

Trupa de teatru a Asociaţiei pentru Artă şi Cultură Românească  ,,Vichentie Petrovici-Bocăluţ” a prezentat spectacolul ,,Fragmentarium românesc”, un spectacol-lectură pe baza textelor scriitorilor români;

Trupa de teatru ,,Conu Alecu” în colaborare cu Centrul Cultural Alibunar a prezentat spectacolul ,,Cum să pierzi trenul într-un colț uitat de lume” de Ion Bogdan Martin,  în regia lui Remus Berlovan şi Laurean Duluj;

Trupa de teatru ,,Todor Creţu-Toşa” a Căminului Cultural ,,Doina” în colaborare cu Asociaţia ,,Tineretul muzical” din Uzdin a prezentat spectacolul ,,Căsătoria întârziată” de Livius Lăpădat, în regia lui Mărgărit Ecovoiu.

Pentru toate eforturile depuse de iubitorii de teatru din satele noastre consiliul director al U.T.A.R.V.S.-ului  a hotărât ca anul acesta să confere diplomă pentru fiecare actor participant la manifestare. Se conferă fiecărei trupe o diplomă de participare,  o plachetă şi un tablou cu fotografiile trupei (trupele  de  teatru  din  Nicolinţ,  Seleuş,  Coştei, Torac, Alibunar şi Uzdin).

Articolul integral îl puteți citi în numărul 51 din 19 decembrie