La recenta vizită de două zile, efectuată în Serbia, președintele Chinei, Xi Jinping și prima doamnă, Peng Liyan au fost întâmpinați la Belgrad cu cele mai înalte onoruri de stat și prezența președintelui Serbiei Aleksandar Vučić, primei doamne Tamara, membrilor cabinetului Miloš Vučević și guvernatorului Băncii Naționale a Serbiei, Jorgovanka Tabaković. La întâlnirile care au avut loc ulterior, au fost luate în discuție relațiile de prietenie și bună colaborare, realizările de până în prezent și investițiile ce urmează să le efectueze întreprinderi și oameni de afaceri chinezi în Serbia, cu această ocazie, semnându-se Declarația comună ce presupune 28 de documente de colaborare reciprocă.
A fost constituit noul Guvern al Serbiei
La ședința din 2 mai, deputații Adunării Serbiei au susținut cu 152 de voturi „pentru” programul și propunerea de membrii ai noului Guvern.
Miloš Vučević, președintele Guvernului a propus 31 de miniștri dintre care cinci fără portofoliu, și anume:
Aleksandar Vulin, vicepreședintele Guvernului, Marko Đurić, ministrul Afacerilor Externe și prim vicepreședinte al Guvernului, Branislav Gašić, Ministrul Apărării și vicepreședintele Guvernului, Siniša Mali, ministrul de Finanțe și prim vicepreședinte al Guvernului, Ivica Dačić, ministrul Afacerilor Interne, Jelena Begović, ministrul pentru Știință, Inovației și Dezvoltarea Tehnologică, Zlatibor Lončar, ministrul Sănătății, Slavica Đukić Dejanović, ministrul Învățământului, Tomislav Momirović, ministru Comerțului Intern și Extern, Adrijana Mesarović, ministrul Economiei, Aleksandar Martinović, ministrul Agriculturii, Pădurilor și Gospodăririi Apelor, Irena Vujović, ministrul pentru Protecția Mediului Ambiant, Goran Vesić, ministrul Agriculturii, Transportului și Infrastructurii, Dubravka Dedović, Handanović, ministrul Mineritului și Energiei, Maja Popović, ministrul Justiției, Zoran Gajić, ministrul Sportului, Nikola Selakovic, ministrul Culturii, Jelena Žarić Kovacević, ministrul Administrației și Autoguvernării Locale, Dejan Ristić, ministrul Informării și Telecomunicațiilor, Jelena Begović, ministrul Inovării și Dezvoltării Tehnologice, Tomislav Žigmanov, ministrul Drepturilor Omului și Minorităților și Dialogului Social, Nemanja Starović, ministrul Muncii, Veteranilor și Problemelor Sociale, Milan Krkobabić, ministrul pentru Ocrotirea Satului, Husein Memć, ministrul Turismului și Tineretului, Darko Glišić, ministrul Investițiilor Publice, Tanja Miščević, ministrul pentru Integrări Europene, Milica Đurđević Stamenkovski, ministrul pentru Ocrotirea Familiei și Demografie, miniștrii fără portofoliu – Novica Tončev, Đorđe Miličević, Usame Zurkolić, Nenad Popović, Tatijana Macura.
Eufrozina GREONEANŢ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 18 mai