Ședința Parlamentului Serbiei de la începutul săptămânii trecute a fost întru totul dedicată raportului privind Kosovo și Metohia, prezentat de președintele Serbiei, Aleksandar Vučić. Raportul a fost adoptat de 145 de deputați, fiind considerat o imagine clară a situației actuale din provincia de sud a Serbiei, dar și o strategie pentru rezolvarea problemei.

La o zi după acest eveniment, în Kosovo s-au tulburat apele. Unităţile speciale R.O.S.U. au efectuat acțiuni de teroare în regiunea Zubin Potok. Operațiune a durat mai mult de 5 ore, focurile trase de apartenenții poliției kosovare soldându-se cu doi răniți și mai mulți arestați, apartenenți ai populației sârbe. Explicația venită din partea președintelui instituțiilor provizorii de la Priștina, Hashim Thaci, este că „această acțiune a fost îndreptată împotriva criminalității”.

Stare de urgență din cauza inundaţiilor

Din cauza precipitațiilor din ultima perioadă în Serbia Centrală și de Vest, Întreprinderea Publică ,,Srbijavode” a introdus, luni dimineaţă, apărarea extraordinară împotriva inundaţiilor pe teritoriul întregii republici.

În prezent, cea mai gravă situație s-a consemnat la Knić şi Kraljevo, probleme din cauza alunecărilor de teren fiind consemnate și la Čačak, Dragačevo şi în comuna Ivanjica, în aceste regiuni fiind interzisă circulația.

Eufrozina GREONEANȚ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 23 din 8 iunie 2019