Oglinzi panonice

PRODUCŢIA DE LEGUME: Recoltele de cartofi – sub medie

PRODUCŢIA DE LEGUME: Recoltele de cartofi – sub medie

Din cauza marilor precipitaţii înregistrate în Serbia, dar şi în împrejurime, la finele lunii iunie şi la începutul lunii iulie solul a fost supraîncarcat de umiditate, ceea ce nu a fost favorabil nici sistemului radicular, dar nici cartofilor în general. Cartofii s-au dezvoltat tot mai lent şi au apărut boli, astfel că, spre deosebire de soiurile timpurii, soiurile târzii de cartofi în general au dat eşec.

La începutul lunii mai şi în iunie, cultura de cartofi a arătat foarte bine – ne referim la cartofii mai timpurii care se cultivă în partea de sud-est a Voivodinei, în zonele Panciova şi Opovo, dar şi la Subotica. Producătorii au fost, am putea spune, mulţumiţi şi bucuroşi cu recolta întregistrată la soiurile timpurii în aceste regiuni, fiindcă ele erau bune şi de bună calitate, dar au avut şi un preţ bun.

Am lăsat în urma noastră un sezon agricol ciudat, care a început cu întârziere de 10-15 zile, apoi la finele lunii aprilie şi la începutul lunii mai au fost înregistrate condiţii climatice pozitive, însă la finele lunii mai s-a înregistrat secetă. În această perioadă a început folosirea la timp a sistemelor de irigaţii, astfel că agricultorii care şi-au irigat culturile, au reuşit destul de bine. Datorită temperaturilor care atunci nu au depăşit 30 de grade Celsius, toate culturile legumicole, şi nu numai ele, au avansat destul de bine. Aşa a fost cazul şi la cartofi, a declarat pentru Agenţia „Agromedija” dr. Živko Bugarčić.

George SUBU

Articolul integral îl putei citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 22 septembrie 2018