Conform datelor Institutilui Republican de Statistică, în anul 2019 numărul total al porcinelor, faţă de media din ultimii zece ani (2009-2018), este mai mic cu 9,1 la sută. Aceste date, după cum a declarat dr. Ivan Radović, profesor la Facultatea de Agricultură din Novi Sad, nu sunt îngrijorătoare, fiindcă producţia zootehnică trebuie analizată din aspectul populaţiei de porcine controlate care se află la producătorii incluşi din realizarea programului naţional de creştere a porcinelor.

Dacă se analizează întreaga populaţie de porcine din Serbia, laolaltă cu animalele de la producătorii agricoli care nu sunt încadraţi în controlul productivităţii, atunci de fapt avem o reducere, însă aceste date arată  imaginea stării în producţia de porcine, mai ales în ceea ce priveşte calitatea. După 10 ani de traducere în viaţă a programului principal de creştere a porcinelor pe teritoriul P.A. Voivodina, este prezentă majorarea numărului de capete de animale calitative şi a valorilor parametrilor principali care se referă la producţie, şi anume la numărul de purcei născuţu vii, la numărul de porci îngrăşaţi pe cap de scroafă şi la numărul de porci de prăsilă testaţi pentru reproducţie. Este prezentă şi majorarea procinelor care intră în turnusuri favorabile, respectiv când corespunde preţul, a explicat dr. Ivan Radović, profesor la Facultatea de Agricultură din Novi Sad.

Există 200 mii de gospodării care se ocupă cu creşterea porcinelor

În Serbia există 200.000 de gospodării agricole care se ocupă cu producţia de porcine, ceea ce, după cum afirmă profesorul Radović, ceea ce arată că această producţie se bazează pe creşterea porcinelor din bobby sau în curtea posterioară a gospodăriei, în care calitatea porcinelor îngrăşate este pusă sub semnul întrebării. însă aceastea se pot  afla pe piaţă deşi sunt de calitate mai redusă şi cu mai puţine grăsimi.

George SUBU

Articolul integral îl puteți citi în numărul 12 din 21 martie 2020