latorie inedită pe râul Timiș

Vineri, 5 aprilie, la Camera de Comerț din Panciova a fost prezentat proiectul transfrontalier ,,Eco Timiș – un nou produs turistic”, finanțat de Uniunea Europeană prin programul Interreg IPA CBC România-Serbia (IPA II).

La conferința de presă au vorbit reprezentanții părților implicate în proiect: Centrul de Voluntari și Mișcarea de Conservare a Naturii din Panciova, Camera de Comerț și Industrie a Serbiei, Camera Regională de Comerț și Industrie a Districtului Administrativ Banatul de Sud, Asociația ,,Miltonia” România și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din România.

Proiectul a început în urmă cu aproape doi ani și își propune să transforme râul Timiș într-un obiectiv turistic, el prezentând o coloană vertebrală Banatului din punct de vedere natural, după cum a menționat Delia Barbu, directoare a Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș, România.

Ne dorim să punem în evidență obiective turistice care se afla de-a lungul râului Timiș de o parte și de alta a graniței, să atragem turiști care sunt iubitori de natură și eco turism.

Am dezvoltat rute de cicloturism de o parte și de alta a graniței pe malul râului Timiș, am pus în lumină păduri și rezervații naturale care până acum au fost mai puțin cunoscute. Vom avea diferite ambarcațiuni, canoe și catamarane cu care turiștii vor putea descoperi râul Timiș dintr-o altă perspectivă, acea a plimbării pe apă, a afirmat Delia Barbu.

Octavian SUCIU

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ”Libertatea”, nr. 17 din 27 aprilie 2019