Astfel de mijloace financiare stimulative vor primi în anul 2018, 70 de cooperative din Serbia.

Zilele trecute, la Ministerul pentru Dezvoltarea Regională s-a ţinut şedinţa Comisiei pentru acordarea mijloacelor financiare nerambusabile cooperativelor agricole în anul 2018.

Datorită Programului de sprijinire în anul 2018 a cooperativelor  agricole se vor realiza măsurile pentru dezvoltarea mai uniformă a regiunilor care au fost adoptate de Guvernul Serbiei şi care prevăd participarea statului în subvenţiile economico-financiare pentru cooperativele agricole pe întreg teritoriul Republicii Serbia.

În anul 2018, prin acest program realizat de Ministerul pentru Dezvoltarea Regională, cooperativelor agricole vor fi acordate 823 milioane şi 515 mii de dinari, ceea ce este de patru ori mai mult decât în anul 2017, când a început să se realizeze acest proiect pentru revitalizarea cooperativismului din Serbia, denumit “500 de cooperative în 500 de sate”.

Mijloacele financiare sunt menite pentru cumpărarea maşinilor agricole şi a echipamentului şi a şeptelelor de bază de animale şi pentru ridicarea plantaţiilor de mai mulţi ani. Se aşteaptă ca aceste mijloace să fie folosite rational, aşa cum a fost cazul şi până în prezent şi probabil se vor urmări şi analiza efectele alocărilor.

S-a planificat ca anul acesta, mijloacele financiare nerambursabile să menite pentru  aproape 70 de cooperative agricole de pe întreg teritoriul Republicii Serbia. Cooperativelor agricole nou-înfiinţate se vor acorda, în baza concursului, până la 7,5 milioane de dinari, iar vechilor cooperative – până la 15 milioane de dinari. Cooperativelor complexe, drept noutate pe aceste meleaguri, li se acordă o sumă de până la 60 milioane de dinari.

Să amintim că anul trecut Guvernul Serbiei a acordat 196 milioane de dinari, iar aceste mijloace le-au primit 22 de cooperative agricole din Serbia de Sud, Serbia Centrală şi Voivodina.

George SUBU

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 3 noiembrie 2018