Tinerețea și talentul merg mână în mână

În preajma Sfintelor Paști, elevii și profesorii Liceului „Borislav Petrov-Braca” din Vârșeț, despărțământul cu limba de predare română, ne-au oferit un spectacol de zile mari alcătuit din recital, muzică, balet și dans popular. Au dovedit că în această școală tinerețea și talentul sunt nedespărțite, iar succesele din ultimii ani sunt justificate pe deplin.

Cu alese cuvinte de salut s-a adresat Tamara Pešić, directoarea Liceului. „I-am invitat pe absolvenții școlilor generale cu limba de predare română să ia la cunoștință oportunitățile pe care le oferă Liceul. Această insituție de învățământ datează din secolul XVIII și a trecut prin mai multe reforme. Anul 1935 este foarte important pentru învățământul în limba română, deoarece în acel an s-a înscris prima generație de elevi români. Consider că Liceul oferă cea mai bună bază pentru procesul instructiv-educativ de viitor, deoarece după absolvirea liceului, elevii se pot înscrie la orice facultate”, a spus Tamara Pešić.

Elevii Elena Mohan și David Luca au prezentat pe scurt relizările și succesele elevilor români în cadrul Cenaclului „Tinerele talente”, începând din 2014 și până astăzi. Acest cenaclu cuprinde: trupa de teatru „Ionesco”, corul feminin „Crăițele”, ansamblu folcloric, secția de jurnalism și recital cu tinerii autori de creații orginale, inclusiv revista „Liceenii”. Mentori sunt: Sorin Ianes, profesor de religie, Roxana Cinci, profesoară de educație muzicală și profesoarele de limbă maternă: Margareta Cojocar, Mariana Golomeici și Romanța Vărădean, căreia îi aparține sinopsisul și organizarea spectacolului.

Ideea inițială a fost să facem un program ocazional cu prilejul Sfintelor Paști și a vacanței ce urmează, dar, la propunerea doamnei director, am căzut de acord să facem o prezentare a secției în limba română, având în vedere că urmează înscrierile. Am dovedit că putem să să ducem mai departe ideile pe care ni le-au inoculat predecesorii și că avem elevi cu diferite talente, care pot face față în mai multe domenii. Este bine ca absolvenții școlilor generale în limba română să se înscrie la Liceul, pentru că acest lucru le va facilita continuarea studiilor în România”, a menționat cu prof. Romanța Vărădean.

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ”Libertatea”, nr. 17 din 27 aprilie 2019