Împreună construiesc drumuri de hotar

La sfârșitul săptămânii trecute, secretarul provincial pentru Agricultură, Gospodărirea Apelor și Silvicultură, dr. Vuk Radojević și primarul Saša Pavlov au vizitat șantierul din hotarul de la intrarea în localitatea Omolița.

Au fost amenajate și drumurile de hotar la Banatski Brestovac. Lungimea completă a acestor șosele este de 9 kilometri, iar valoarea lucrărilor se ridică la 33 de milioane dinari.

După spusele lui Radojević, colaborarea cu municipiul Panciova în ultimii patru ani a fost foarte bună și s-a bazat pe implementarea în comun a proiectelor care sunt importante pentru locuitorii acestor sate.

,,Am investit împreună 550 de milioane dinari în diferite proiecte infrastructurale pe teritoriul municipiului Panciova. Pentru drumurile de hotar din toate comunele cadastrale am alocat 100 de milioane dinari, iar pentru rețeaua de canalizare și cea de apeduct am acordat în jur de 160 de milioane”, a declarat dr. Vuk Radojević.

El a adăugat că și anul acesta Panciova a aplicat cu proiecte de calitate ce rezolvă problemele prioritare, propuse de oamenii de pe teren.

După spusele primarului municipiului Panciova Saša Pavlov, colaborarea cu autoritățile provinciale este mai bună ca oricând, dovadă fiind cele 552 de milioane dinari investite de către Secretariatul Provincial pentru Agricultură în proiectele care vizează îmbunătățirea condițiilor.

Valentin MIC

Textul integral îl puteți citi în numărul 26 din 27 iunie 2020 al săptămânalului ,,Libertatea”