Cultură

RECEPȚIE PENTRU ELEVII PREMIAȚI LA ÎNTRECERILE REPUBLICANE DE LIMBA ROMÂNĂ

RECEPȚIE PENTRU ELEVII PREMIAȚI LA ÎNTRECERILE REPUBLICANE DE LIMBA ROMÂNĂ

Ambasada României i-a premiat pe cei mai buni elevi

Ambasada

Tradiţional, la sfârşit de an şcolar, Ambasada României din Belgrad organizează o recepţie pentru elevii premiaţi la întrecerile republicane de limba română. Cuvinte de laudă au adresat de Excelenţa Sa Oana-Cristina Popa, ambasadorul României în Serbia, care a declarat că,  din păcate,  limbile minoritare din regiune tind să scadă şi că prin aceste întreceri copiii,  împreună cu profesorii lor,  reuşesc să păstreze identitatea şi cultura naţională.  Alături de elevi, la recepţie au mai participat profesorii  de la şcolile elementare din Petrovasâla şi Uzdin, directorul şcolii  din Vârşeţ unde au avut loc competiţiile, precum şi reprezentanţii Facultăţii de Filosofie din Novi Sad şi ai Consiliului Naţional Român.

Anişoara Ţăran, coordonatoarea Departamentului pentru învăţământ al Consiliului Naţional Român,  a afirmat  că un astfel de eveniment este foarte important pentru aceşti copii,  care simt că ţara mamă le este aproape. „Consiliul Naţional,  împreună cu Departamentul de Limba şi Literatura Română al Facultăţii de Filozofie din Novi Sad,  va face tot posibilul ca astfel de competiţii  să se organizeze şi în viitor” – a spus Anişoara Ţăran.  Rodica Ursulescu Miličić de la Departamentul de Limba şi Literatura Română a Facultăţii de Filozofie din Novi Sad a afirmat că este foarte important faptul că  aceste competiţii  au deja o tradiţie, iar copiii care participă la întrecerile regionale şi republicane îşi păstrează identitatea şi cultura naţională.

Ovidiu LUPȘOR

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 28 iulie 2018.