Serbia şi Croaţia încep lucrările de modernizare şi reconstrucție a căii ferate care leagă cele două capitale. Săptămâna trecută a fost semnat memorandumul, iar cele două părți vor cere mijloacele de la Uniunea Europeană.

Obiectivul principal este ca distanța dintre Belgrad și Zagreb să fie parcursă în mai puțin de patru ore. Astfel, timpul de călătorie va fi redus cu trei ore. Ministrul Construcţiilor , Transporturilor şi Infrastructurii, Zorana Mihajlović şi ministrul croat al Afacerilor Maritime, Circulaţiei şi Infrastructurii, Oleg Butković, au semnat săptămâna trecută Memorandumul privind reconstruirea comună a căii ferate care leagă capitalele celor două ţări.
Anul acesta vor fi elaborate documentația tehnică şi proiectele pentru care vom accesa fonduri europene.
Lucrările ar putea începe în iunie 2019.
– Reconstruirea căii ferate Belgrad – Zagreb este foarte importantă pentru legăturile dintre cele două țări și regiune – a evidenţiat Zorana Mihajlović. Acum, de la Belgrad până la Zagreb călătorim, cu trenul, cca şapte ore şi jumate. Ne dorim ca distanța să fie parcursă în cel mult patru ore. Calea ferată va fi proiectate pentru trenuri cu viteza de 160 kilometri pe oră. Săptămâna viitoare vor începe tratativele tehnice în acest sens.
Lungimea totală a căii ferate amintite este de 412 kilometari, dintre care 120 kilometari sunt în Serbia. Pentru modernizarea căii ferate la noi în țară este nevoie de cca 250 de milioane euro. Croaţia va avea chelutieli ceva mai mari.
– Acesta este unul din cele mai importante proiecte infrastructurale din regiune – a evidenţiat Oleg Butković. Este vorba despre reconstruirea actualului Coridor 10 paneuropean, care nu numai că leagă cele două ţări, ci şi toate ţările pe ruta dintre Est și Occident. Această cale ferată este foarte importantă pentru Croaţia.

Tiberiu LĂPĂDAT

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr. 12 din 24 martie 2018