Trăim  vremuri grele în care ni se spune să stăm acasă,  să purtăm mănuşi şi mască dacă trebuie neapărat să ajungem în contact fizic cu alte persoane.

Am înţeles. Majoritatea suntem ascultători. Poate că boala nouă ce bântuie planeta îi amenință cel mai puțin pe cei mai conștiincioși. Tinerii se descurcă: lucrează de acasă, se protejează pe ei înșiși, dar au grijă și de alții. Pensionarii sunt obligaţi să stea în case.  În fiecare zi sau atunci când este nevoie voluntarii şi familiile lor le duc cele trebuincioase. Totuşi, sunt şi cetăţeni cu vârstă venerabilă care abia aşteaptă acele câteva ore din săptămână în care alimentarele se deschid numai pentru ei.   Unii nu prea au cine să îi ajute şi să le aducă cele necesare. Nu vor să îi împovăreze pe voluntari și încearcă să se aprovizioneze singuri.

Există şi persoane cărora le ajunge ceea ce au  acasă,  dar sunt indiscreți, le place să vadă, să audă, să ia cu asalt alimentarele  şi farmaciile de parcă ar fi sfârşitul lumii. Mai comentează că nu pot ieşi la o plimbare, însă în cele câteva ore  când o pot face jertfesc plimbarea pentru a sta la cozi; și nu neapărat pentru că ar avea nevoie de ceva. Sunt curioşi să afle câte vreo nouă teorie a conspiraţiei care în rândul acestei generaţii nu se răspândește atât de repede, ea neavând acces atât de mare la internet.

 

Mircea LELEA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 15 din 11 aprilie 2020