S-a constituit Guvernul de la Priștina

La patru luni de la alegerile parlamentare din Kosovo și Metohia, Mișcarea Autodeterminarea și Uniunea Democrată din Kosovo și-au constituit Guvernul. Noul prim-ministru, Aljbin Kurti, și-a prezentat programul de guvernare ce presupune 15 ministere, cu șapte mai puțin decât guvernul condus de Ramush Haradinaj. Din cele 15 ministere, 12 vor reveni Uniunii Democratice din Kosovo și Mișcării Autodeterminare, iar minoritățile naționale vor deține trei portofolii. Președintă a Parlamentului kosovar a fost numită Vjosa Osmani din rândurile Uniunii Democratice din Kosovo.
Ce putem desprinde din primele declarații ale lui Aljbin Kurti după preluare funcției de prim-ministru de la care se așteaptă să reia tratativele cu Serbia? Susținând că dialogul cu Belgradul se va concentra pe stabilirea „relațiilor bilaterale de colaborare și bună vecinătate”, Aljbin Kurti a declarat: ,,Sunt pregătit să-mi asum deplina răspundere în reluarea dialogului cu Belgradul. Voi crea o echipă dedicată acestui deziderat”. Kurti a mai punctat că în conformitate cu dreptul internațional „va depune o plângere împotriva Serbiei pentru crimele de război, genocid și agresiune”.
Parlamentarii de pe Lista sârbă au fost prezenți în sală. După cum au afirmat în prealabil, nu au susținut Guvernul lui Albin Kurti, dar își vor prelua funcțiile ce la aparțin conform Statutului Kosovo.
Cu o zi înainte de alegerea Guvernului de la Priștina, prim-ministrul sârb, Ana Brnabić și directorul Oficiului pentru Kosovo și Metohia, Marko Đurić au avut o întâlnire cu reprezentanții sârbilor din Kosovo. Đurić a afirmat că „reprezentanții politici ai sârbilor din Kosovo „vor colabora cu reprezentanții albanezilor din Kosovo și Metohia, în acest mod protejând populația sârbă din acest spațiu” dar că „toate hotărârile referitoare la participarea în instituţiile provizorii ale Kosovo şi Metohia vor fi aduse în consultare cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, cu prim-ministrul, Ana Brnabić, Oficiul pentru Kosovo şi Metohia şi Guvernul Serbiei”.

                                                                                                                                   Eufrozina Greoneanț

                                  Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul ,,Libertatea” nr. 06 din 8 februarie 2020