Program în 13 limbi

Anul acesta, localitatea Ivanovo a organizat, pe data de 21 feebruarie, cea de-a 13-a ediție a Zilei Internaționale a Limbii Materne. Printr-un program cultural-artistic bogat, reprezentanții a 13 comunități naționale au prezentat o parte a patrimoniului cultural.

Nemanja Rotar, membru al Consiliului Municipal, a menționat că Panciova este un mediu al multiculturalității și multietnicității, adică un oraș în care numeroase comunități trăiesc în liniște și pace.

Programul a fost inaugurat de către ambasadorul bulgariei Radko Vlajkov care a menționat importanța manifestărilor prin care se sărbătorește multiculturalitatea.

Viceprimarul Municipiului Panciova, Predrag Živković, a amintit că orașul sprijină această manifestare încă de la prima ei ediție.

– Este vorba de una dintre multiplele manifestări care se organizează la Ivanovo cu sprijinul Municipiului Panciova. Manifestarea este organizată în mod tradițional în fiecare an, pe data de 21 februarie, având ca scop promovarea diversității și toleranței. De asemenea are intenția de a promova identitatea națională a comunităților etnice care trăiesc aici, a declarat Živković.

Valentin MIC

Textul integral îl puteți citi în numărul 9 din 29 februarie 2020 al săptămânalului ,,Libertatea”