Atestarea Simpozionul în arealul cultural al Banatului

Manifestarea a avut loc la Căminul Vânătorilor din Uzdin, care de curând a fost amenajat  frumos. Au luat parte un număr destul de mare de participanţi, cât şi public din Uzdin.

În debutul simpozionului, moderat de către Constantin Claudiu Murgu, secretarul Societății Literar-Artistice „Tibiscus”, au luat cuvântul: Vasile Barbu, preşedintele  S.L.A. „Tibiscus”, Gheorghe Rancu şi Florian Copcea, doi cetăţeni de onoare ai Uzdinului, Nicolae Scheianu şi Vasile Morar, poeţi şi  publicişti din judeţul Maramureş, Matei Aurel Bancu, secretar general la S.C. „Constantin Brâncuşi (Timişoara),  Ioan Ciama, vicepreşedinte la S.C.P. „Avram Iancu” din România şi Mihai Chiper, director al Casei de  Cultură din Anina.

Toţi vorbitorii au scos la iveală  importanţa acestei manifestări în arealul cultural al Banatului.

În plen au fost expuse următoarele comunicări:

1.,,Literatura română din Serbia între cele două războaie mondiale” (autor: prof.dr. Florian Copcea)

  1. ,,Dubla privire asupra literaturii române Virginia Popovici şi Carmen Dărăbuş (autor: Delia Muntean)
  2. ,,Forţa creatoare de minuni” (autor: Ana Niculina Ursulescu).
  3. ,,Dr. Virgil Speriosu, un fizician şi artist fotograf de renume mondial cu dorul de casă” (autor: Ioan Baba)
  4. ,,Eminescu, jurnalist şi om politic al timpului său” (autor: Ioan Ciama).

 

Premiile Dr. Gligor Popi

 

Au fost conferite, pentru a 11-a oară, premiile care poartă numele celui mai de seamă istoric al românilor din Serbia, regretatul prof. Gligor Popi, cel care a şi scris întreaga istorie a românilor din Voivodina.

Laureaţii acestei ediţii au fost:

  1. Dr. Delia Muntean (Baia Mare), critic şi istoric literar
  2. Prof. dr. Nicolae Babuţa, profesor universitar la Syracuse (SUA), originar din Uzdin. Premiul l-a primit nepoata sa  Ana Cârdu, iar strănepotul Gabriel Băbuţ a citit un poem al domnului  Babuţa pecum şi biografia sa.
  3. Vasile Morar (Chelinţa, jud. Maramureş), poet şi publicist
  4. Su fost conferite şi premiile „Excelsior”, laureaţi fiind: Nicolae Toma (Timişoara),  Ioan Baba (Novi Sad), Iova Lupulescu (Uzdin) şi clubul de handbal din

Lucrările pe secţiuni

S-au desfăşurat pe două secţiuni. În cadrul primei secţiuni, moderată de Gh. Rancu, C.C. Murgu şi E.M. Murgu,  au expus comunicări: Gabriela Şerban din Bocşa (,,In memoriam: Tiberiu Botlik, 135 de ani de la naştere şi 45 de moarte”), Dorina Măgărin din Timişoara (,,Scriitorul Camil Petrescu şi Banatul”), Gheorghe Rancu din Şopotul Vechi (,,Testamentul Episcopului dr. Iosif Traian Bădescu, primul Episcop bănăţean al Episcopiei Caransebeşului”), Ionel Stoiţ din Novi Sad (,,Deschidere către lumea cuvintelor în dulcele târg al Iaşilor”), Gabriel Băbuţ din Uzdin (,,Petru Cârdu, poetul nemuririi”), dr. Nicolae Magiar din Reşiţa (,,Nicolae Stoika de Haţeg, cronicarul Banatului”(, Iancu Murărescu din Sărcia (,,Familia Gazdaiancu din Sărcia”), Traian Galetaru din Comloşu Mare (,,Lordul Johznu”) şi Vasile Barbu din Uzdin (,,Iova Lupulescu,  adevărata legendă a handbalului uzdinean”).

În cadrul acestei secţiuni,  au depus lucrările: Zlatomir Bokinac din Farkaždin, Ioţa Bulic din Panciova, Dumitru Buţoi din Timişoara şi Elena Maria Murgu din Timişoara.

Vasile BARBU

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 11 mai 2019.