Novi Sad
Dintotdeauna am simțit că nedreptățesc orașul Novi Sad. Știam care îi sunt principalele atracții turistice, însă niciodată nu am avut suficient timp la dispoziție să le vizitez. Fiecare vizită precendentă la Novi Sad a însemnat grabă, obligații profesionale sau private și niciodată un mers agale pe principalele artere sau o plimbare relaxantă pe cetate.
NOvi Sad
Catedrala din centrul orașului

De aceea, am devenit turist într-un oraș deja cunoscut.

Harta orașului? Telefonul mobil? Dorința de cunoaștere? Șapte ore la dispoziție? Le am pe toate.

Pornesc un cronometru imaginar. Să văd câte reușesc să vizitez în timpul dat!

La gara centrală, soarele nu e generos. E livid, dar luptă cu norii pentru supremație. Bătălia lor mă avertizează că ploaia care s-a abătut cu o zi mai devreme se poate repeta. Vântul bate doar să îmi ciufulească părul, să mă bucur că nu e arșiță și îmi reamintească de faptul că luna iunie e versatilă.

Sâmbătă, înainte de masă, Bulevardul Eliberării e liniștit. Mașinile se mișcă domol, iar șoferii nu dau semn de nervozitate. Terasele cafenelor nu sunt pline, iar vânzătorii de fructe și legume discută relaxați. Ar fi un tablou citadin ideal, dacă nu ar fi în curs, pe o bună porțiune a străzii, lucrări de infrastructură care încep să mă deranjeze.

Noroc că în scurt timp ajung în strada Jevrejska și ele deja țin de trecut. Obiectivul care merită atenția mea este Sinagoga, cu clădirea Școlii Evreiești și a Comunei Evreiești – un complex cu clădiri în stil art nouveau și fațade de cărămidă galbenă. Pe tabla de pe partea frontală a acestui lăcaș de cult citesc că acest loc a servit ca centru colector pentru evrei în 1944, înainte ca aceștia să fie trimiși în lagărele morții. Astăzi, aici se organizează, în general, concerte. Speram să pot vizita Sinagoga, însă e închisă…

Clădiri interesante în Piața Libertății

În numai câteva minute ajung la Teatrul Popular și după câțiva metri intru în Piața Libertății. De data aceasta îmi pot delecta privirea privind arhitectura și citind detalii din ghidul orașului.

Mă așez pe o bancă în fața Catedralei. În fața mea, Casa Orașului (Magistratul) îmi atrage privirea. Este o clădire monumentală în stil renascentist, clădită la sfârșitul secolului al XIX-lea. Se remarcă prin detalii, între care și figuri inspirate din mitologia antică. În fața clădirii se află monumentul lui Svetozar Miletić, un important politician sârb din Voivodina secolului al XIX-lea. Monumentul este realizat de celebrul sculptor croat Ivan Meštrović.

Privesc la dreapta. Se impune o clădire în stil baroc, de un roz pal, cu detalii în diferite nuanțe. E clădirea Băncii Voivodinene și are un trecut interesant. Izvoarele istorice spun că aici a existat, la jumătatea secolului al XIX-lea, birtul ,,Kod zelenog venca”, care ulterior a devenit hotelul ,,Zeleni venac”. Acesta și-a schimbat proprietarii până la sfârșitul secolului al XVII-lea, când clădirea a fost demolată; asta după ce își pierduse clientela selectă. În același loc, la sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost clădit hotelul luxos în stil neobaroc ,,Grand hotel Maier”.

În 1916, hotelul, după ce îl cumpărase Lazar Dunđerski, devine locul în care au loc festivități și baluri. La 25 noiembrie 1918, aci a avut loc Adunarea Generală a Sârbilor, Bunievaților și a altor sloveni din Banat, Bačka și Baranja, când a fost proclamată aderarea la Regatul Serbiei. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, hotelul s-a numit ,,Sloboda”, iar în anul 1953 a devenit Căminul Armatei. Astfel a fost întreruptă tradiția seculară a hotelului.

Novi Sad
Turnul cu ceas

Un parcurs care ține atenția a avut și actualul hotel ,,Vojvodina”, situat pe partea opusă. Atrage atenția prin fațada galbenă și verde deosebit de vivace și prin o terasă cu mușcate roșii. De peste un secol este hotel, însă în timp s-au schimbat denumirile. La jumătatea secolului al XIX, primul hotel l-a clădit Johan Eigler și a fost o clădire luxoasă în stil clasicist. A purtat numele împărătesei Elizabeta a Austriei, soția lui Franz Iosef I. Acesta a fost locul de întâlnire a înaltei pături sociale. Următorul proprietar a fost Gedeon Dunđerski. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, aci a fost clădit teatrul lui Lazar Dunđerski, cu 650 de locuri, însă a ars în incendiul din 1928.

După terminarea Primului Război Mondial, hotelul a purtat numele reginei Maria, soția regelui Aleksandar Karađorđević. În urma celui de-al Doilea Război Mondial, hotelul a primit denumirea de astăzi. Printre clienții selecți ai hotelului s-au numărat Laza Kostić și Miloš Crnjanski. În 1974, în acest hotel a murit scriitorul maghiar Zilahy Lajos, iar astăzi numele său îl poartă pasajul care unește curtea hotelului și strada Regele Aleksandar.

Mă ridic și mă întorc cu fața spre Biserica Rimocatolică Numele Mariei, numită Catedrală. Este vorba despre o clădire în stil neogotic ce datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, clădită pe locul altor două biserici mai vechi. Observ că e deschisă și nu ezit să intru. E liniște. O femeie se roagă, iar eu am impresia că o deranjez. Mă rețin foarte puțin. O altă femeie face curățenie. Aruncă apă la intrare, iar o cunoscută de-a ei strigă în glumă: ,,Inundație!” Astfel de localnici îmi place să văd la călătorii: spontani și zâmbăreți.

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 24 noiembrie 2018.