Reverberații culturale

ȘEDINȚA CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE A U.T.A.R.V.S.

ȘEDINȚA CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE A U.T.A.R.V.S.

Zilele de Teatru vor începe pe 8 mai

La concurs participă șapte spectacole

Miercuri, 4 martie, la sediul din Alibunar al Uniunii Teatrelor de Amatori ale Românilor din Voivodina – Serbia a avut loc ședința la care au fost invitați reprezentanții trupelor de teatru și ai presei de limbă română.
Președintele U.T.A.R.V. Dimitrie Miclea a menționat că la cea de-a 48-a ediție și-au anunțat participarea șapte trupe de teatru din următoarele localități: Alibunar, Seleuș, Nicolinț, Uzdin, Torac, Vârșeț și Coștei. Urmează ca străjenii să își confirme participarea, fiind lăsat un termen pentru spectacolul acestora.

La ședință au fost prezenți: Dimitrie Miclea (preşedinte), Mircea Lelea (vicepreşedinte), Laurian Duluj (secretar), Ionel Turcoane, Ion Magda, Catarina Casandra Ecovoiu-Rămianţ şi Eufrozina Greoneanţ (membri), coordonatorii trupelor participante şi în acelaşi timp membri ai comitetului de organizare: Rodica Petrovici (Torac), Alexandra Rancovici (Nicolinţ), Marius Savu (Coştei), și Gheorghe Dinu, consulul general al României la Vârșeț.

Au fost validate anunțurile trupelor de teatru care s-au primit la Uniune până pe data de 20 februarie. La ediția din acest an a Zilelor de Teatru ale Românilor din Voivodina, care se va desfășura în perioada 8 – 24 mai, vor participa: trupa de teatru a Asociaţiei pentru Artă şi Cultură Românească ,,Vichentie Petrovici-Bocăluţ” cu spectacolul ,,Revoluție la castel” de Marilena Dumitrescu (regia și scenografia: Iulian Ursulescu); trupa de teatru ,,Todor Creţu-Toşa” a Căminului Cultural ,,Doina” în colaborare cu Asociaţia ,,Tineretul muzical” din Uzdin cu spectacolul ,,Marius și Rusalina”, adaptare după textul ,,Svetislav și Milev” de M. Nikolić (regia: Miroslav Žužić şi Ivan Rakidžić); trupa de teatru a Centrului Artei Populare din Nicolinţ cu spectacolul ,,Casa de pe graniță” de Slavomir Mrožek (regia: Costa Tovarinsky și Otilia Huzum); Căminul Cultural din Seleuş în colaborare cu fundaţia ,,Hyperion” din această localitate, cu spectacolul ,,Dragoste cu peripeții”, adaptare după texte de I.L. Caragiale, D. Radović și M. Eminescu (adaptare și regie: Dimitrie Miclea); trupa de teatru ,,Neica” de pe lângă S.C.A. ,,Mihai Eminescu” din Coştei cu spectacolul ,,Doamnele și polițistul” după o idee de Tudor Mușatescu, (adaptare și regie: Marius Savu); trupa de teatru a Căminului Cultural din Alibunar în colaborare cu Teatru ,,Conu Alecu” din Alibunar, cu spectacolul ,,Când miniștrii calcă strâmb” de Ray Conney (regie: Iulian Ursulescu); Atelierul de Teatru Studenţesc.

                                                                                                                                                  Ion MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în  săptămânalul ,,Libertatea” nr. 11 din 14 martie 2020