Un sat cu oameni cordiali şi buni la suflet

Numele satului Seleuş din comuna Alibunar apare pentru prima dată pe harta Banatului în anul 1346 cu denumirile Zeules şi Szolos. Cu numele de Seleuş localitatea apare între anii 1660 şi 1666.
Pe baza datelor istorice consemnate de cronicarul Mileker, satul a fost populat în anul 1773 prin venirea familiilor de români din satele cu populaţie românească ce au fost sub dominaţie habsburgică: Gherman, Docleni, Clopodia şi Şarma. În acel an la Seleuş s-au domiciliat 93 de familii de români. În anul următor satul a fost ataşat Confiniului Militar al Imperiului Habsburgic. După desfiinţarea Graniţei Militare, în anul 1872, la Seleuş au trăit 1.023 de locuitori ortodocși, iar în anul 1921 acest număr s-a ridicat la 1.869 de săteni.
În timpul dominației turcești, între anii 1660 și 1666, satul apare cu denumirea de Seleuş, pe când, potrivit notelor de drum ale scriitorului turc Evliya Celebi, care a călătorit prin părţile locului, prin anul 1660, localitatea era denumită Zedeş.
Pe harta contelui Mercy din anul 1723 localitatea Seleuş este prezentată ca o aşezare părăsită cu numele de Zellos. Pe parcursul anilor numele localităţii apare sub denumiri similare, astfel că după unii istorici denumirea Seleuşului ar provine de la cuvântul maghiar szolos, ceea ce înseamnă viţă-de-vie. Nu este exclusă constatarea istoricilor care leagă numele satului de existenţa unor podgorii, acestea fiind prezente şi astăzi în partea deluroasă a satului.

                                                                                                                                                         Ion Mărgan

                                                Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul ,,Libertatea” nr. 27 din 4 iulie 2020