Unde se află Serbia pe harta Europei când este vorba despre salariile medii? Cele mai recente date ale Agenţiei Europene “Eurostat” arată că salariul mediu în ţara nostră este de numai 460 de euro, ceea ce ne clasifică printre cele mai mici salarii medii din Europa.

Dacă să ne referim la poziţia noastră în regiune, datele arată că după Serbia, în baza venitului personal mediu, urmează locuitorii din Macedonia de Nord, care au venituri medii de 376 euro, iar după ei albanezii, cu un salariu mediu de 378 de euro.

Foarte aproape de Serbia este Bosnia şi Herţegovina, cu un salariu mediu lunar de 445 de euro. În Muntenegru, salariul mediu este mai mare – de 512 de euro, în timp salarii mai mari sunt în Croaţia – 832 de euro, iar lider absolut în regiune este Slovenia, cu un salariu mediu de 1.077 de euro.

Pe de altă parte, bulgarii au salariu ceva mai mic decât noi – adică 457 de euro, iar în situaţie ceva mai bună este în România, unde salariile medii lunare sunt de 535 euro.

Tiberiu LĂPĂDAT

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 20 aprilie 2019