Serbia va fi nevoită să rezilieze Acordul de Comerț Liber cu Uniunea Economică Euroasiatică (U.E.E.) atunci când va adera la Uniunea Europeană, scrie Euobserver, invocât surse din blocul comunitar.

,,Serbia și Rusia au încheiat Acordul de Comerț Liber în anul 2000. Din câte am înțeles, acordul va fi extins în Uniunea Economică Euroasiatică”, a spus un purtător de cuvânt al Uniunii Europene într-o declarație pentru Euobserver.

El a adăugat că Serbia poate încheia acorduri cu alte țări sau organizații înainte să adere la U.E, dar că ,,în contextul negocierilor asupra aderării Serbia și-a asumat obligația să se retragă din acordul bilateral de comerț liber în ziua în care va adera la blocul comunitar”.

Comisia Europeană a clarificat obligațiile Serbiei la o zi după ce ambasadorul Rusiei la Belgrad, Alexander Botsan-Kharchenko, a anunțat că Serbia va semna un acord cu U.E.E. pe 25 octombrie.