Spiritualitate/Ecumenism

SFINTELE TAINE ALE BISERICII: Sfânta Taină a Botezului (II)

Botezul face parte din acele Sfinte Taine care nu se mai repetă.

Sfântul Apostol Pavel spune: „Un Domn, o credinţă, un botez” (Efeseni 4,5). La fel precizează şi Simbolul de credinţă: „Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor…”. Aceasta este regula general şi se bazează pe faptul că aşa cum cineva se naşte o singură dată trupeşte, el renaşte duhovniceşte tot o singură dată.

Săvârşitorul Tainei este episcopul sau preotul, deoarece ei sunt succesorii legitimi ai Sfinţilor Apostoli. Dacă însă vreun copil este în situaţia de a muri, orice credincios orthodox poate să-l boteze, în numele Sfintei Treimi, ceea ce se numeşte „botez din necesitate”, dar trebuie urmat de rugăciunile rostite în biserică de episcop sau preot.


Primitorii botezului sunt toţi aceia care doresc să devină mădulare ale Trupului Tainic al lui Hristos, fii ai lui Dumnezeu, deoarece toţi oamenii sunt chemaţi la mântuire.

Se pune problema: pot fi botezaţi şi copiii? Unii spun că botezul copiilor nu ar fi necesar, deoarece ei sunt curaţi şi nu au păcate. Pentru a-şi întări afirmaţia, aduc exemplul binecuvântării copiilor de Iisus, invocând cuvintele Domnului: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca acestora este Împărăţia cerurilor” (Matei 19,14).Cercetând dacă este valabil sau nu botezul copiilor, reţinem ca Sfânta Scriptură arată că păcatul moştenit de la primii oameni are un caracter universal, adică se transmite la toţi oamenii după cum ne spune atât de clar Sfântul Apostol Pavel. „Aşa cum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa moartea a trecut la toţi oamenii prin cel în care toţi au păcătuit” (Romani 5,12).

Deci. nici copiii nu sunt scutiţi de moarte şi nici de păcat având păcatul în firea lor, cum spune psalmistul „că întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea” (Ps.50, 6). Mântuitorul Iisus Hristos îi dă pe copii ca pildă de urmat pentru viaţa lor curată, ei sunt doar „termini de comparaţie şi nimic mai mult”, adică sunt arătate calităţile de nevinovăţie pe care trebuie să le împlinească „moştenitorii Împărăţiei cerurilor”. Dacă ei erau mântuiţi, atunci nu mai aveau nevoie de binecuvântarea Domnului.

Prot. Emanuel TĂPĂLAGĂ, Vicar eparhial

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr.4 din 27 ianuarie 2018